Prima schimbare de lider în istoria comerţului modern: Kaufland devansează Metro şi Carrefour

Autor: Cristina Roşca 13.06.2012

Kaufland a urcat anul trecut pe prima poziţie în topul retailerilor moderni locali, terminând anul cu afaceri de 1,35 mld. euro.



Reţeaua germană Kaufland a reuşit în ultimii doi ani să răstoarne topul celor mai mari retaileri din România şi să urce pe prima poziţie după ce în 2010 a devansat Carrefour.

În 2011 a detronat şi Metro Cash& Carry, care a fost lider în fiecare an de după 1996, anul lansării comerţului modern în România.

Kaufland, unul dintre cei mai discreţi retaileri locali, a obţinut anul trecut afaceri de 1,35 mld. euro, cu peste 20% mai mari decât anul anterior şi cu peste 50% mai mari decât în 2009, potrivit estimărilor ZF.

Pentru Metro Cash&Carry anul 2011 a adus scăderea afacerilor la 1,06 miliarde de euro, un nivel asemănător celui din 2004.

În ceea ce priveşte businessul Carrefour, acesta a crescut cu circa 5%. Astfel, francezii au obţinut afaceri de 1,184 miliarde de euro, apropiate de nivelul maxim obţinut în 2008, însă cu 30 de magazine în plus.

Cei doi retaileri - Metro Cash& Carry şi Carrefour - au mizat în ultimii ani în principal pe deschiderea de magazine pe suprafaţă mică, realizând de altfel şi venituri mai mici. Astfel, Metro Cash&Carry a deschis doar magazine Punct, cu suprafeţe de până la de cinci ori mai mici decât unităţile clasice. Carrefour a mizat pe supermarketuri şi magazine de proximitate, frânând expansiunea pe segmentul hipermarketurilor, primul adus pe piaţa locală şi principala sursă de venit a companiei.

Spre deosebire de ceilalţi retaileri, precum Metro Cash&Carry şi Carrefour, care la fiecare început de an anunţă rezultatele pentru anul anterior şi uneori îşi fac publice şi planurile de expansiune, Kaufland nu dezvăluie nicio informaţie. Singurele date financiare disponibile pentru reţeaua germană sunt cele publicate o dată pe an pe site-ul Ministerului de Finanţe. Mai mult, nici în ceea ce priveşte deschiderile de magazine Kaufland nu dă comunicate de presă, deschiderile fiind publicate doar pe site-ul companiei.

"Kaufland România nu doreşte să facă publică strategia de extindere a reţelei sale de magazine şi nici cifre din activitatea operaţională", au răspuns reprezentanţii retailerului la solicitarea ZF privind afacerile pe 2011 şi planurile de expansiune pentru 2012.

Care au fost atuurile germanilor?

Germanii au mizat puternic pe deschiderea de noi magazine în ultimii trei ani când consumul a scăzut cumulat cu aproape 20%. Kaufland a reuşit între 2009 şi 2011 aproape să îşi dubleze re­ţeaua de magazine, până la 71 de unităţi.

Citiţi continuarea pe www.zf.corporate.ro

Prima schimbare de lider în istoria comerţului modern: Kaufland devansează Metro şi Carrefour