RA-APPS a vândut cel mai scump activ de până în prezent, o vilă de 5 milioane euro pe Kiseleff

Autor: Ovidiu Bărbulescu 13.06.2012

Imobilul, amplasat în centrul Capitalei, pe Şoseaua Kiseleff, dispune de un etaj şi are o suprafaţă construită desfăşurată de 515 metri pătraţi.

În bugetul pentru acest an, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând astfel să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru anul trecut.

Consultanţi imobiliari au declarat recent că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor RA-APPS sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un profit mai bun pen­tru stat.

Ei au arătat că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie.

Înfiinţarea fondului de investiţii ar tre­bui însă precedată de o curăţare a porto­fo­liului, astfel încât să fie păstrate doar activele performante care să atragă investitori.