Cristian Rey, Intersnack: Consumatorilor se îndepărtează de achiziţiile bazate pe oferte promoţionale

Autor: Cristina Rosca 14.06.2012

Intersnack, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de snacksuri sărate, şi-a bugetat şi pentru acest an creşterea afacerilor comparativ cu 2011, după ce anul trecut intrarea Nutline în portofoliu a dus la un avans puternic al businessului. Odată cu o uşoară revenire a poftei românilor pentru chipsuri sau alune, nici apetitul pentru achiziţii al Intersnack nu pare complet potolit, reprezentanţii companiei spunând că vânează orice oportunitate din piaţă.

"Faţă de cei doi ani precedenţi, în 2012 simţim o uşoară creştere a consumului de snacksuri sărate. Până în prezent Intersnack este în linie cu cifrele prognozate pentru 2012, respectiv în uşoară creştere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut", spune Cristian Rey (44 de ani), care conduce operaţiunile din România ale Intersnack, companie în cadrul căreia lucrează de peste 14 ani.

În vara anului trecut şeful Intersnack spunea că afacerile companiei pe care o conduce s-ar putea dubla în 2011 după achiziţia la sfârşitul lui 2010 a diviziei de seminţe şi alune Nutline de la grupul Alka.

Intersnack a terminat 2010 cu venituri de circa 35 de milioane de euro, iar dacă estimările din vara lui 2011 s-au confirmat, producătorul a terminat anul trecut cu afaceri de peste 70 de milioane de euro. Piaţa locală a snacksurilor sărate este estimată la circa 250 de milioane de euro.

"Ca urmare a achiziţiei Nutline cifra noastră de afaceri a crescut semnificativ în 2011. Creşterea continuă în 2012, Intersnack fiind acum cel mai mare furnizor de snacksuri sărate de piaţa românească, având în portofoliu branduri puternice precum Chio, Nutline, Felix, Fiesta."

Până în 2010 inclusiv - înainte de achiziţia Nutline de către Intersnack - cel mai mare jucător pe această piaţa era Star Foods, companie deţinută de gigantul PepsiCo.

În 2010 Star Foods avea afaceri de 67,4 mil. euro, în scădere cu aproape 20% faţă de anul anterior. Pentru 2011 însă niciunul dintre cei doi producători nu a anunţat rezultatele.

Se uită la alte achiziţii

Cristian Rey, care are o experienţă de circa două decenii în businessul local, a explicat anterior că decizia achizi­ţiei Nutline a pornit de la sediul central al companiei, din Germania. Nutline vindea în 2009 (ultimul an înainte de achiziţie) seminţe de circa 20-25 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF.

Decizia orientării către acest brand a avut două motivaţii. În primul rând Nutline era un brand cunoscut pe piaţa locală şi în al doilea rând este vorba de preferinţa românilor din regiune pentru acest tip de produse.

Piaţa de alune şi seminţe din România a fost în 2011 de 89 mil. euro, potrivit estimărilor anterioare ale Intersnack, o valoare similară celei din 2010. Piaţa locală este una dintre cele mai mari din Europa.

După achiziţia din 2010 a Nutline, Rey nu exclude o nouă preluare. "Suntem permanent conectaţi cu piaţa de snacksuri sărate şi evaluăm orice oportunitate apare pe piaţă".

Aceasta nu a fost însă prima achiziţie a grupului german, care a intrat pentru prima dată pe piaţa locală în 1994-1995 prin intermediul distribuitorilor, pentru ca trei ani mai târziu să înfiinţeze o entitate legală. Iniţial compania deţinea doar brandul Chio, un brand-umbrelă, sub care sunt incluse chipsuri, specialităţi şi produse coapte.

În anul 2006 compania a achiziţionat compania Flipper, cu brandurile Felix şi Fiesta, iar patru ani mai târziu portofoliul s-a îmbogăţit cu Nutline.

Nu deschide fabrici noi

Fiecare dintre aceste tranzacţii a inclus şi o fabrică. În prezent grupul Intersnack numără două unităţi de producţie: una la Braşov, unde produce chipsuri, şi una la Bucureşti unde sunt produse alune şi seminţe. Până anul trecut Intersnack a produs seminţe şi într-o fabrică la Filipeştii de Pădure. Cristian Rey spune că fabrica de la Filipeştii de Pădure era închiriată ca urmare a clauzelor contractuale din tranzacţia cu Alka. Potrivit unor surse din piaţă, după ce Intersnack a oprit producţia, unitatea a revenit în portofoliul Alka.

În România sunt realizate toate produsele din portofoliul Intersnack, mai puţin produsele coapte şi popcornul pentru microunde, care sunt realizate în Ungaria. Aceste categorii de produse nu au fost niciodată realizate în România, ci importate. "Pe viitor nu avem în plan nici închiderea şi nici deschiderea unei noi unităţi de producţie", spune Rey.

Piaţa de snacksuri sărate a fost puternic afectată de criza financiară, în condiţiile în care oameni puteau să renunţe mai uşor la aceste produse decât la cele de bază, care se găsesc întotdeauna în coşul de consum. Astfel, în 2009 şi 2010 piaţa a scăzut odată cu declinul consumului. Consumul a scăzut cumulat cu circa 15% în perioada 2009-2010. Anul trecut a început în creştere, însă vara a fost sub aşteptări. Per total, consumul a scăzut anul trecut cu circa trei procente.

De ce depinde consumul?

"În acest an consumul de snacksuri sărate va depinde direct de diferitele politici ale noului guvern, de taxe, de veniturile bugetarilor şi de stabilitatea locurilor de muncă. Situaţia economică internaţională are şi ea un impact determinant asupra pieţelor interne, în mod special prin evoluţia cursului de schimb", explică Rey.

În ceea ce priveşte consumul local, care a crescut uşor în prima parte a anului, şeful Intersnack spune că a sesizat o serie de modificări comparativ cu anii anteriori.

"Observ o îndepărtare a consumatorilor de la achiziţiile bazate pe oferte promoţionale care aparent oferă un avantaj, dar în cazul cărora de multe ori cumperi ce nu vrei sau într-o cantitate nedorită". În ceea ce priveşte produsele din portofoliul Nutline cea mai bună evoluţie o au chipsurile Chio şi seminţele Nutline. La polul opus, Rey spune că "nu poate să puncteze nicio categorie cu evoluţie extrem de slabă", conchide el.