Camera: Pensionarii militari nu mai sunt obligaţi să returneze sumele primite în plus la recalculare

Autor: Andi Manciu 14.06.2012

Potrivit iniţiatorilor, actul normativ afectează circa 26 de mii de pensionari care au obţinut venituri mai mari din pensii decât valoarea la care au ajuns în urma recalculării, după decembrie 2010.

La momentul dezbaterilor, ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor că USL îşi va lua angajamentul, în discuţiile cu instituţiile financiare internaţionale, pentru revenirea pensiilor militarilor la nivelul din 2010, începând cu anul 2013.

Dobriţoiu a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor proiectul de lege care instituie o "amnistie" pentru pensionarii militari care ar trebui să returneze sume obţinute din pensii, peste nivelul recalculat, sume care au fost primite pe perioada recalculării.

Camera Deputaţilor este forul decizional la această lege.