CGMB şi consiliile locale ale sectoarelor, validate în această săptămână

Ziarul Financiar 18.06.2012

Prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă, a convocat, potrivit articolului 300 din Legea 215/2011, republicată şi modificată, consilierii declaraţi aleşi în urma alegerilor locale.

În această săptămână vor avea loc toate şedinţele de constituire a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi, respectiv, a consiliilor locale ale celor şase sectoare.

Astfel, marţi vor fi validate consiliile locale ale sectoarelor 2 şi 3, miercuri vor fi constituite consiliile locale ale sectoarelor 4 şi 6, joi va fi validat Consiliul Local al Sectortului 5, iar sâmbătă, Consiliul Local al Sectorului 1.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti va fi validat miercuri şi tot atunci Sorin Oprescu va depune jurământul de învestire în funcţia de primar general al Capitalei pentru următorii patru ani.

"Consiliile locale ale sectoarelor vor fi validate în şedinţe care se vor desfăşura în sălile de consiliu ale fiecărei primării de sector. La fiecare dintre cele şapte şedinte de constituire Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti va fi reprezentată de doamna Georgeta Gavrilă, Prefectul Capitalei şi de doamna Mariana Câmpurean, subprefect", a precizat, luni, Prefectura Capitalei, într-un comunicat de presă.

Andrei Chiliman va fi învestit în funcţia de primar al Sectorului 1 în cadrul unei ceremonii care va avea loc marţi, a anunţat Primăria Sectorului 1.

Sorin Oprescu a obţinut un nou mandat de primar al Capitalei, fiind votat de 54,79 la sută dintre alegătorii care s-au prezentat la urne în 10 iunie.

În CGMB, cele mai multe mandate de consilier, 37 din 55, au fost atribuite Uniunii Social Liberale. USL şi-a asigurat astfel majoritatea de două treimi în Consiliul General. În CGMB vor fi 11 consilieri PDL şi şapte de la Partidul Poporului - Dan Diaconescu.

Constituirea consiliilor locale alese pe 10 iunie se face în termen de 20 de zile de la data scrutinului, după depunerea unui raport privind cheltuielile şi veniturile electorale, convocarea consilierilor declaraţi aleşi făcându-se de către prefect.

Şedinta este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste trei zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către prefect, peste alte trei zile, în aceleaşi condiţii.

Lucrările şedintei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier, asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri.

Consilierii locali ale căror mandate au fost validate depun jurământul în faţa consiliului local. Consilierii locali care refuză să depună jurământul sunt consideraţi demisionaţi de drept.

Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi.

După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, prin hotărâre adoptată cu votul deschis al majorităţii consilierilor locali în funcţie, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult trei luni, care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate de acesta.