Rezultatul alegerilor din Grecia a readus creşterile pe bursă, dar investitorii se uită tot mai îngrijoraţi la Spania şi Italia

Autor: Adrian Cojocar 18.06.2012

Brokerii spun că în acest moment scenariul cel mai rău a fost infirmat, iar acest lucru ar putea stabiliza pieţele mai ales dacă se vor face paşi spre o unitate mai mare pe plan european.

"Din punctul meu de vedere în acest moment am scăpat de scenariul cel mai prost. Rezultatul alegerilor din Grecia este un lucru pozitiv pentru că a fost un vot pentru menţinerea Greciei în zona euro. Ulterior creşterile s-au mai temperat şi acum toată lumea aşteaptă să vadă primele declaraţii ale noului guvern grec", spune Alin Brendea, director de operaţiuni la firma de brokeraj Prime Transaction.

Acţiunile Fondului Proprietatea urcau pe parcursul şedinţei de ieri cu 1,2%, pe un rulaj de 3,2 milioane de lei, aceste titluri făcând obiectul şi unei tranzacţii speciale în valoare de 1,1 milioane de lei.

În piaţă s-au mai realizat două tranzacţii deal cu titluri BRD în valoare de 8,5 milioane de lei la un preţ în creştere cu 3,3% faţă de cotaţia din şedinţa precedentă.

Deşi alegerile din Grecia au avut un deznodământ pe care investitorii de pe pieţele bursiere îl consideră pozitiv, situaţia din Spania şi Italia este încă incertă. Ieri randamentele obligaţiunilor spaniole pe 10 ani au atins un nou maxim istoric, de circa 7,2%, iar cele italiene continuau să avanseze la 6,1%, maximul ultimelor luni.

Bursele din Spania şi Italia se corectau ieri cu peste 1,6% fiecare, deşi majoritatea burselor importante de pe plan european erau pe plus la aceeaşi oră.

Cei mai mulţi investitori de retail nu au încredere în revenire, iar la cumpărare se mai află doar câteva fonduri de investiţii care speculează preţurile reduse de pe piaţă.

 

Alin Brendea, director de tranzacţionare al Prime Transaction: Alegerile din Grecia ar putea fi o bază pentru ca bursele să se stabilizeze, însă nu este o condiţie suficientă şi ar putea funcţiona doar în condiţiile în care vom vedea la summit-ul de la sfârşitul acestei luni că se vor lua decizii importante pentru susţinerea zonei euro. Investitorii nu mai au răbdare să mai aştepte pentru ca zona euro să găsească o soluţie de funcţionare.

 

Fondul Templeton Frontier Markets a cumpărat în ultima lună pachete semnificative de acţiuni Petrom după ce cotaţia acţiunilor companiei petroliere a scăzut puternic pe parcursul ultimelor două luni. Vineri fondul administrat de Templeton a achiziţionat 5,39 milioane de titluri Petrom pe care a plătit suma de aproape 2 mil. lei.

Speculatorii au preferat în această perioadă produsele structurate, orientându-se mai ales către certificatele turbo care speculează evoluţia indicelui german DAX şi a indicelui american Dow Jones emise de Erste Bank şi Broker Cluj.

"Alegerile din Grecia ar putea fi o bază pentru ca bursele să se stabilizeze, însă nu este o condiţie suficientă şi ar putea funcţiona doar în condiţiile în care vom vedea la summit-ul de la sfârşitul acestei luni că se vor lua decizii importante pentru susţinerea zonei euro. Investitorii nu mai au răbdare să mai aştepte pentru ca zona euro să gă­sească o soluţie de funcţionare. Dacă nu se fac paşi concreţi în această direcţie, cu etape clare şi schimbări majore se va pierde şi ultima brumă de încredere a investitorilor că zona euro este un bloc funcţional.

Evoluţia bursei spaniole se explică prin faptul că în Spania au venit astăzi (ieri - n. red.) indicatori slabi care arată că economia este una slabă şi are nevoie de sprijin", a precizat Brendea.

Indicele BET a câştigat 5,9% de la minimele atinse în urmă cu două săptă­mâni şi a depăşit ieri pragul de 4.500 de puncte.

Principala problemă în acest moment este lichiditatea de pe piaţă, în condiţiile în care cei mai mulţi investitori nu sunt convinşi de revenirea cotaţiilor pe bursă, spun brokerii.

"Optimism este pe piaţă în acest moment deşi lichiditatea este destul de redusă. Este posibil ca bursa să mai crească, dar dacă volumele se menţin reduse, este mai puţin relevant. Situaţia nu s-a schimbat, sunt în continuare probleme mari. Este posibil să înceapă din nou scandalul cu datoriile Spaniei şi Italiei. Cred că în următoarele săptămâni va fi tot o situaţie tensionantă cu urcuşuri şi coborâşuri şi fără o direcţie clară, însă sper ca volatilitatea de pe piaţă să fie mai mică decât anul trecut", a declarat Octavian Dragolea, directorul general adjunct al firmei de brokeraj IFB Finwest.

După creşterile din ultimele două săptămâni majoritatea indicilor bursei au revenit pe plus de la începutul anului. Astfel, indicele BET consemnează un avans de 5,1%, în timp ce indicele BET-FI, reprezentat de SIF-uri şi acţiunile Fondului Proprietatea, a adus un randament de 5,4% în acest an. Indicele general BET-C a înregistrat o evoluţie uşor negativă în aceeaşi perioadă.