Mecanicul locomotivei răsturnate în Braşov, audiat de procurori

Autor: Mihaela Gradinaru 19.06.2012

Potrivit şefului Poliţiei Transporturi Feroviare Braşov, Ioan Trocaru, mecanicul Viorel Ursu, în vârstă de 48 de ani, este audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, care urmează să stabilească încadrarea juridică a faptei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Este cercetat în libertate şi în funcţie de rezultatul anchetei se va stabili încadrarea juridică: dacă va fi cercetat pentru distrugere, în funcţie de pagubele produse, pentru că au fost distruşi doi stâlpi de înaltă tensiune, dar şi pentru neglijenţă în serviciu", a spus Trocaru.

Mecanicul lucra la un operator privat de transport feroviar, GFR (Grup Feroviar Român), şi are o experienţă de 15 ani.

Marţi dimineaţă, el a vrut să verifice ceva la locomotivă şi a coborât în staţia Dârste, fără a asigura locomotiva, iar aceasta s-a pus în mişcare. Loc omotiva a mers fără mecanic câţiva kilometri, atingând o viteză de peste 100 de kilometri la oră, iar într-o curbă s-a răsturnat în afara liniilor şi a rupt doi stâlpi de înaltă tensiune. În urma incidentului nu au existat victime, fiind o zonă fără locuinţe.

La faţa locului Poliţia şi reprezentanţii CFR fac cercetări şi măsurători, urmând ca locomotiva să fie ridicată de o macara.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 7.30. Locomotiva nu avea ataşate vagoane şi aparţine unui operator feroviar privat. În urma incidentului traficul feroviar nu a fost blocat întrucât locomotiva circula pe o linie secundară.