Jurnalistul Ion Cristoiu lansează, vineri, cartea "Agentul CIA cu talpa ruptă"

Autor: Madalina Cerban 19.06.2012

Alături de Ion Cristoiu, la evenimentul de lansare a volumului "Agentul CIA cu talpa ruptă" vor participa actorul George Mihăiţă şi criticul literar Alex Ştefănescu.

Cartea "Agentul CIA cu talpa ruptă", publicată de editura Curtea Veche împreună cu editura Evenimentul şi Capital, reprezintă cel de al 25-lea volum scris de Ion Cristoiu şi este "o carte-eveniment", se spune în comunicat.

Primul volum de proză satirică publicat de Ion Cristoiu imediat după decembrie '89 se intitula "Veselia generală". Apoi, într-un interviu, autorul spunea că "veselia este cea mai tembelă stare a omului! Diferită de bucurie sau de fericire. E starea omului care râde de se prăpădeşte, râde cu gura până la urechi în timp ce-i cade hardughia în cap şi-i fuge pământul de sub picioare".

Şi în volumul "Agentul CIA cu talpa ruptă", cea mai recentă carte a lui Ion Cristoiu, cititorii vor întâlni o Românie a veseliei generale, întinsă de la Nistru până la Tisa şi de la Cotroceni până în Victoriei. Într-un cuvânt, cartea nu este altceva decât România lui Ion Cristoiu, adunată cu bune şi cu rele şi cu foarte mult umor într-o lucrare literară ce exprimă o stare de fapt, se mai spune în comunicatul Curtea Veche Publishing.

Ion Cristoiu a publicat, între 1974 şi 2011, 24 de volume de proză satirică, eseuri, publicistică şi ediţii critice şi este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti şi analişti politici români, fondator al cotidianului Evenimentul zilei şi colaborator al unor cotidiene şi televiziuni centrale.

Lansarea volumului "Agentul CIA cu talpa ruptă" marchează împlinirea a 20 de ani de existenţă a cotidianului Evenimentul zilei, la fondarea căruia Ion Cristoiu a avut un rol important.

Volumul "Agentul CIA cu talpa ruptă" de Ion Cristoiu va fi disponibil pe site-urile www.shop.evz.ro şi www.curteaveche.ro începând cu 20 iunie, iar din data de 25 iunie va putea fi găsit în librăriile din ţară.

Pe 18 septembrie 2008, Ion Cristoiu a fost ales membru al Uniunii Scriitorilor din România. Printre lucrările sale se numără "Personaje de rezervă" (1985), "Povestitorii" (1988), "Un pesimist la sfârşit de mileniu" (1999), seria "Istoria ca telenovelă", din care fac parte cărţile "Istoria ca telenovelă", volumul I (2003), "Istoria ca telenovelă", vol. II (2003), şi "De la o lovitură de stat la alta"(2006), dar şi volumele "Lumea văzută de un român rupt în fund" şi "De la dosarele Legiunii la dosarele Securităţii".