Puiu Haşotti, propus de PNL pentru funcţia de ministru al Culturii în locul lui Diaconu - surse

Autor: Valentina Postelnicu 19.06.2012

Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, este propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Culturii, în locul lui Mircea Diaconu, declarat incompatibil, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Surse liberale au precizat pentru MEDIAFAX că PNL îi va propune premierului Victor Ponta să îl numească pe Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii.

În vârstă de 59 de ani, Puiu Haşotti este liderul grupului PNL din Senat şi vicepreşedinte al formaţiunii liberale.

El a fost deputat în legislaturile 1996-2000 şi 2000-2004, iar din 2004 este senator.

Puiu Haşotti este membru al Comisiei de cultură din Senat.

În perioda 1976-1996, Haşotti a fost, pe rând, muzeograf, muzeograf principal, cercetător principal. De asemenea, în perioada 1990-1995, el a fost consilier la Inspectoratul Judeţean pentru Cultură Constanţa. Din 1990, Haşotti este şi lector şi conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii Ovidius Constanţa.

Puiu Haşotti este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, iar din anul 1995 este doctor în ştiinţe istorice.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa BPN al PSD, că va discuta la Guvern cu ministrul Culturii, Mircea Diaconu, declarat incompatibil, el precizând că înlocuitorul acestuia pentru a ocupa portofoliul îi va fi propus de liderul PNL, Crin Antonescu.

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a fost declarat definitiv incompatibil, după ce instanţa supremă a respins, marţi, recursul acestuia privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator şi director al Teatrului Nottara.