Expoziţiile bicentenarului Szathmari (I). GALERIE FOTO

În 2012 s-au împlinit, în luna ianuarie, 200 de ani de la naşterea complexului artist Carol Popp de Szathmari. O personalitate atât de marcantă, ce s-a manifestat în multiple domenii ale artelor vizuale, se cuvenea a fi omagiată prin manifestări de anvergură. Muzeul Naţional Cotroceni a organizat o retrospectivă de largă respiraţie, Carol Popp de Szathmari, pictor şi fotograf, pentru care au împrumutat lucrări mai multe muzee ale ţării, iar Biblioteca Academiei Române a valorificat uriaşa colecţie de grafică a acestuia, ce este păstrată la Cabinetul de Stampe, panotând o selecţie din lucrările sale în Sala "Theodor Pallady", sub genericul Atelier Szathmari - de la desen la cromolitografie.

Artistului i-au fost consacrate mai multe expoziţii de-a lungul timpului, cea mai recentă în 2002, la Muzeul Militar Naţional, Carol Pop de Szathmari, martor al epocii. Dar, oricâte prezentări publice s-ar face variatei şi voluminoasei sale moşteniri, opera sa nu va putea fi vreodată epuizată. Oricând pot fi observate noi detalii, pot fi identificate personaje cărora, până la data respectivă, li se uitase numele, documentele de arhivă pot completa informaţii trunchiate sau pot contribui la corectarea celor difuzate fără o verificare serioasă, fapte ce îl fac pe Szathmari o prezenţă constantă şi agreabilă pentru muzeograf şi cercetător deopotrivă.

În lungul carierei sale, plasticianul s-a plasat totdeauna pe o poziţie de pionier şi şi-a legat de mai multe ori numele de realizări marcante. Deşi debutează ca portretist al elitelor şi se impune ca unul dintre bunii miniaturişti ai deceniului al patrulea al veacului XIX, nu se cramponează de acest gen - cum au făcut alţi contemporani, precum Anton Chladek, Nicolo Livaditti, Constantin Lecca şi Carol Wahlstein - ci glisează, cu abilitate, spre peisaj şi compoziţia cu personaje, spre tematică rurală cu accent pe observaţia analitică, antropologică şi etnografică. Nu a fost atras, ca alţii, de tematica istorică la modă, inspirată de trecutul de luptă şi glorie al ţării, ci de evenimentele din istoria recentă, la care participase personal şi pe care le putea consemna, pe viu, în caietul său de schiţe. Prezent la înscăunarea domnitorului Barbu Ştirbei, i se comandă trei mari picturi în ulei cu acel subiect, pe care nu le execută vreodată şi lungă vreme este urmărit de autorităţi pentru a înapoia avansul ce-l primise. S-a aflat în suita prinţului Alexandru Ioan I şi a asistat la vizitele protocolare ale acestuia la Stambul, la Palatul Dolmabahcé, în 1860 şi 1864, publicându-şi ulterior desenele în revista pariziană "L'Illustration". Este autorul portretului oficial al domnitorului Cuza, intrat încă din acea epocă în conştiinţa naţională. Şi tot lui i se vor datora majoritatea portretelor principelui, apoi regelui, Carol I, din primii 20 de ani ai domniei acestuia. Apoi, este primul fotoreporter de front cunoscut din lume, deplasându-se, în 1854, la Dunărea de Jos, cu aparatele şi chimicalele sale încărcate într-un furgon ce-i slujea atât de laborator cât şi de locuinţă. Pentru că procedeul colodiului umed, deşi foarte modern pentru acel timp, comparativ cu dagherotipul, era, totuşi, insuficient de rapid pentru a surprinde instantanee, autorul era obligat să apeleze la înţelegerea şi cooperarea militarilor pe care-i solicita să-i pozeze în atitudini specifice, fără a se mişca timp de câteva secunde (între 3 şi 20). În 1877 s-a aflat din nou la teatrul războiului din Balcani, alături de patronul său princiar, spre a imortaliza conflictul armat ce avea să aducă Independenţa României. Dacă albumul Războiului ruso-otoman din 1853-54 - devenit mai târziu, Războiul Crimeii (1854-1856) prin angajarea în luptă a Angliei, Franţei şi Sardiniei şi mutarea câmpului de luptă în peninsula cu acel nume din Marea Neagră - s-a pierdut, cel intitulat Suvenir din Resbelul 1877-78 s-a păstrat în destul de multe exemplare, la muzee şi biblioteci din ţară. Din acelaşi interval datează şi multe schiţe ori acuarele finite cu trupe în campanie, ce le executase pentru colecţia domnitorului, iar astăzi se află răspândite la Muzeul Naţional de Artă al României, la Muzeul Naţional Peleş şi la Biblioteca Academiei.

Fotografia şi plastica sunt interdependente în opera lui Szathmari: ca pictor, stăpânea la perfecţie ştiinţa compoziţiei pe care adesea o aplica la cadrele obţinute pe placa sensibilă, iar imaginile astfel rezultate le întrebuinţa ca model, uneori chiar fără modificări, pentru desenele ce stăteau la baza cromolitografiilor cu tipuri din popor sau peisaje pitoreşti şi monumente istorice din ţară. Un cronicar francez al fotografiei, Ernest Lacan, redactor al revistei "La Lumière", l-a caracterizat în mod admirabil pe Szathmari spunând că "s-a făcut pictor pentru că iubea artele şi fotograf pentru că era pictor". În 1864 bucureşteanul devine membru în Societatea Franceză de Fotografie (Société Française de la Photographie) iar în 1870 în Societatea Fotografică din Viena (Photographischen Gesellschaft in Wien).

Cele două expoziţii evidenţiază, fiecare în felul ei, aspecte intrate, odată cu trecerea timpului, într-un con de umbră, ori care, din diferite motive (uneori politice, alteori sociale sau chiar culturale) au fost ignorate până acum.

La expoziţia de la Muzeul Naţional Cotroceni au împrumutat lucrări mai multe instituţii importante ale ţării: Bibiliotreca Academiei Române, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I", Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul de Artă Cluj, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Braşov şi Muzeul Brăilei. Pe marele şi luminosul hol de acces spre cuhnie - spaţiul destinat manifestărilor temporare - au fost aşezate lucrări cu subiect bucureştean: două mari panorame fotografice ale Capitalei (una luată din Dealul Spirii, alta luată din Turnul Colţei), câteva desene şi acuarele făcute în zona Cotrocenilor, cu palatul sau peisajul înconjurător, larg deschis şi aproape sălbatic în anii 70 ai secolului XIX; tipuri din popor la Târgul Moşilor ori sacagiul vânzându-şi amatorilor "dulcea apă" colectată din undele nămoloase ale Dâmboviţei; Fântâna de la Mitropolie la care îşi umplu cofiţele nişte ţărăncuţe naive în vreme ce doi monahi coboară, plini de demnitate, pe sub arcada de sub turnul de intrare de lângă paraclis; vasta curte a Hanului lui Manuc, mişunând de negustori, cărăuşi, meseriaşi sau musafiri. Ca pentru a face de strajă în această galerie, la intrare a fost aşezată fotografia unui aprig şi fercheş arnăut cu fesul pe-o sprânceană, înveşmântat într-un cepchen abundent brodat cu fir pe piept şi pe mânecile despicate, ce-i revelau cămaşa de un alb imaculat, şi cu şalvari, la fel, cusuţi cu fir. În brâul lat are adunată întreaga sa avere: pistoale, un hanger şi un iatagan, toate cu mânerele şi tecile îmbrăcate în argint măiestrit lucrate de orfevrari pricepuţi. Avem, însă, obiecţii în privinţa datării, în 1849, a acestei fotografii provenite de la Muzeul Militar Naţional: se ştie că întâia imagine obţinută de Szathmari prin intermediul obiectivului este un calotip autentificat chiar de autor printr-o inscripţie în germană, datată în 1848. Or, pentru oricare cunoscător în tehnicile fotografice incipiente, este evident că arnăutul a fost obţinut prin procedeul colodiului umed - ca dovadă imperfecţiunile din partea dreaptă a aplicării acestei substanţe pe clişeul de sticlă. Iar colodiul umed a fost adoptat din anul 1851, aşa că imaginea nu poate fi mai timpurie chiar dacă ea este copiată pe hârtie sărată ce era folosită, cu precădere, în perioada anterioară, a calotipului, deşi unii - printre care şi artistul nostru - au folosit-o şi în primii ani de utilizare a noului procedeu. Un element în plus pentru datarea în vremea suitei reportajelor de front şi tipurilor orientale din 1854-1855 este chenarul litografiat al cartonului pe care este lipită imaginea, precum şi textul imprimat în partea de jos "Établissement Photographique de Charles Szathmari à Bucarest", la fel ca pe planşele din colecţia André şi Marie-Thérèse Jammes scoase la licitaţie pe 27 octombrie 1999 la Sotheby's.

Prima sală a fost destinată domnitorilor, doamnelor şi domniţelor sau a personalităţilor politice pe care artistul le-a slujit: sunt alăturate portretele oficiale ale lui Barbu Ştirbei, Alexandru Ioan I, Filip de Flandra şi Carol I de Hohenzollern - fie litografiate, fie fotografiate, fie pictate în ulei sau acuarelă. Un perete i-a fost rezervat Mariţicăi Bibescu, pentru care a executat mai multe lucrări, de la acuarelele în stil miniaturistic ale anilor 40 la marea cadră în ulei ce o reprezintă pe frumoasa doamnă înveşmântată ca o săteancă bogată, în port de sărbătoare, cu diademă, salbă de galbeni împărăteşti şi paftale din metal preţios. Proiectul stemei Principatelor Unite Române completa această panotare. O acuarelă de mare valoare documentară îl prezintă pe principele Carol I în cabinetul său de lucru de la Cotroceni: îmbrăcat civil, aşa cum ar apărea în faţa supuşilor săi, domnitorul stă la birou, aproape pozând, cu câteva hârtii de semnat dinaintea sa; interiorul, foarte elegant, arată mai mult ca un salon cu draperii grele de catifea albastră şi pereţii zugrăviţi în roşu veneţian, lambrisaţi, pe care sunt expuse sculpturi, tablouri cu rame aurite şi panoplii cu preţioasele arme colecţionate din Orient şi Occident. Tot acolo se aflau câteva acuarele cu suveranul în mijlocul statului său major precum şi mai multe cromolitografii din Albumul Carelor Simbolice, tipărit la institutul de arte grafice al lui Elia Grassiany, pentru a aminti parada acestora cu ocazia încoronării regelui Carol I, în 1881.

În sala a doua şi-au aflat locul desenele, acuarelele şi cromolitografiile cu tematică rurală şi tipuri din popor atât de dragi artistului: Argeşeancă cu doniţă, Păstor din Teleorman, Olteancă din Romanaţi, Mehedinţeancă din Cerneţi, Fete din Dolj, Ciocoi Dochia din Almăşul Mare, Paraschiva din Mehadia, Bănăţence, Bucovineancă în port de sărbătoare, Ţigancă, Lăptăreasă din Bucureşti, Femeie torcând, Cuplu călare din Rucăr, Horă ţărănească, Taraful lui Ochi Albi sunt doar câteva dintre compoziţiile realizate de Szathmari în decursul lungii sale cariere dedicate satului tradiţional de pe întregul curpins al României. În vitrine au fost aşezate suitele de fotografii cu aceeaşi tematică, unele dintre ele slujind de model pentru lucrări în tehnici de şevalet.

În următoarea sală erau concentrate lucrări realizate în timpul Războiului de Independenţă, când pictorul şi fotograful de curte şi-a însoţit domnitorul pe front, ca reporter. Albumul de fotografii Suvenir din Resbelul 1877-78 era expus, la mare cinste, într-o vitrină.

A treia sală, ceva mai mică, era rezervată copiilor făcute de Szathmari, la solicitarea princiarului său patron, după acuarelele confratelui maltez Amedeo Preziosi, cu care lucrase, cot la cot, în verile anilor 1868 şi 1869. Documentele de arhivă dovedesc faptul că artistul bucureştean trebuia să acopere, prin copii bine plătite, necesarul de cadouri şi de reprezentare al celui pe care-l slujea cu devotament - principele Carol I.

Orientul l-a atras pe Szathmari cu forţa unui miraj, la fel ca pe toţi artiştii şi scriitorii generaţiei romantice din care şi el făcea parte. Cea de-a patra sală este dedicată peisajelor şi tipurilor întâlnite în multiplele sale călătorii la Stambul şi în Asia Mică.

Ultima sală era consacrată portretisticii, de la miniaturile deceniului al 3-lea la marile portrete de aparat ale deceniului al 7-lea, în ulei sau fotografie acuarelată (aşa cum este chipul mareşalului Curţii, maiorul T. C. Văcărescu, autorul unui manual al protocolului curţii domneşti şi al unei istorii a conflictului ruso-româno-otoman, Luptele românilor Resbelul din 1877-1878). Între portretele fotografice onorate de celebrul său studiou se numără acela al confraţilor pictori Constantin Lecca, Nicolae Grigorescu, al violonistului şi compozitorului Ludovic Wiest, al gazetarului francez Ulysse de Marsillac - care, în periodicele sale "La Voix de la Roumanie" şi "Le Journal de Bucarest" i-a consacrat adesea note sau cronici extinse - precum şi al oamenilor politici Anastase Panu, Ştefan Golescu, Nicolae Golescu, Costache Negri, Vasile Boerescu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie Bolintineanu, C. A. Rosetti şi a multor doamne elegante din protipendadă.

Cu ocazia expoziţiei a fost editat, în condiţii grafice de excepţie, un catalog în care au fost reproduse toate lucrările prezentate pe simeză. Înaintea vernisajului, în parcul Palatului Cotroceni a avut loc o ceremonie militară asigurată de curcanii şi jandarmii călări din Asociaţia "6 Dorobanţi", exact ca în vremea când acesta funcţiona ca reşedinţă de vară a principelui domnitor: schimbarea gărzii şi darea onorului în faţa Marelui Căpitan din perioada Războiului de Independenţă. Manifestarea, ce a fost inaugurată cu fast şi marţialitate, pe 10 mai, va fi deschisă până pe 10 august 2012.

(Va urma)