Cristian Duţescu: FP, Hidroelectrica, insolvenţa sau de ce pleacă şi nu se mai întorc investitorii

Născut sub o asemenea zodie favorabilă, dar scos în lume după chinuri îndelungi (listarea a avut loc după 2010 zile de la intrarea în vigoare a legii care prevedea înfiinţarea sa, în loc de maximum 250 de zile), Fondul Proprietatea a provocat fără dificultate patimi extreme, dosare penale, activităţi sporite de lobby, speranţe, dezamăgiri, speculaţii. Dincolo de umbrele aruncate de sumele enorme plătite de stat fără justificare foştilor membri ai consiliului de supraveghere al fondului, de pe vremea "nelistării", care au avut drept "realizare" principală menţinerea în afara pieţei de capital a Fondului Proprietatea, dar şi de traficul cu dosare de la ANRP, o enormă încredere s-a născut şi a crescut în inimile investitorilor odată cu desemnarea lui Franklin Templeton drept fund manager.

Venirea pe această poziţie de administrator de fond a multinaţionalei Franklin Templeton a avut un rol benefic indiscutabil pentru piaţa de capital din România, numai şi pentru faptul că fără această numire Fondul Proprietatea poate nu era listat nici astăzi.

Încrederea în Templeton a făcut ca acţiunile FP să nască interesul unor investitori instituţionali importanţi, capabili să genereze o lichiditate sporită şi ridice până la o limită cât de cât rezonabilă întreaga lichiditate a pieţei operate de BVB.

În aceste circumstanţe, apar anumite "evenimente" care sapă serios la temelia soclului pe care este încă aşezat Fondul. Şi ajungi să te întrebi e nepricepere, e intenţionat?

Primul, eroarea imensă comisă cu ocazia adunării generale a acţionarilor din 6 septembrie 2010, când conducătorii de atunci ai Fondului (nu Templeton) au uitat să publice în termen util propunerea de modificare a actului constitutiv. Riscul iminent: declararea nulităţii mandatului de administarre deţinut de Templeton. Această omisiune putea fi reparată foarte repede printr-o nouă convocare a adunărilor generale care să aibă pe ordinea de zi exact aceleaşi puncte cu cele dezbătute în şedinţa buclucaşă, pentru a se reconfirma deciziile ce riscau a fi anulate. A fost necesar să apară un acţionar diligent care să introducă pe ordinea de zi a unei adunări generale din primăvara acestui an problema ratificării deciziilor contestate şi a tuturor actelor încheiate de Templeton de la momentul numirii sale, anulată de instanţă, şi data ţinerii respectivei adunări generale.

Al doilea eveniment negativ îl reprezintă lipsa de finalitate a demersurilor iniţiate împotriva unor abuzuri crase ale acţionarului majoritar-statul român şi/sau ale consiliilor de administraţie ale unor companii din portofoliu, cazul donaţiei obligatorii de 400 de milioane de lei a Romgaz către stat fiind cel mai elocvent.

În fine, absolut inexplicabilă este tăcerea, lipsa de reacţie a conducătorilor Fondului faţă de chestiunea zilei din economia română: cererea de insolvenţă depusă de Hidroelectrica. Din perspectiva legislaţiei pieţei de capital, această tăcere poate avea mai multe semnificaţii şi consecinţe.

Depunerea cererii la Tribunalul Bucureşti a avut loc vineri 15 iunie. La momentul depunerii cererii, reprezentantul Templeton în Consiliul de administraţie al Hidroelectrica ştia că a fost adoptată decizia privind introducerea cererii de insolvenţă. O conduită în spiritul legii i-ar fi impus să asigure o informare nediscriminatorie a investitorilor cu privire la riscul retratării contabile a unui activ ce reprezenta 21% din averea FP. O cerere de chemare în judecată nu mai are un caracter confidenţial după ce a fost depusă la instanţă, iar dacă poate afecta preţul acţiunilor unui emitent tranzacţionat pe o piaţă reglementată, acesta are obligaţia de a informa publicul printr-un canal de informare nediscriminatoriu, acceptat şi cunoscut.

Pentru binele pieţei de capital din România sper din tot sufletul să fie numai o necunoaştere (gravă, e adevărat) a prevederilor privind transparenţa. Dar mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Fondul era listat deja la Varşovia, la Viena sau la Londra şi ştirea privind posibila evaporare a 20% din activul net nu era comunicată cu promptitudine?

Cât despre fondul problemei, despre motivele pentru care Hidroelectrica este astăzi în insolvenţă, s-ar putea spune multe. Insolvenţa evident că nu era singura cale de transparentizare şi renegociere a contractelor bilaterale de energie încheiate la preţuri preferenţiale. O denunţare a acestor contracte în cadrul procedurii insolvenţei urmată de o acţiune în răspundere civilă sau o plângere penală împotriva foştilor administratori, cei care au semnat aceste contracte ar fi singurul demers logic (nu şi util pentru Hidroelectrica), care ar avea un impact important din punct de vedere politic.

Oricum, dincolo de multiple întrebări (una dintre ele ar fi de ce a votat reprezentantul Templeton în consiliul de administraţie al Hidroelectrica depunerea cererii de intrare în insolvenţă) rămâne un singur lucru cert: dincolo de gestionarea proastă a transmiterii informaţiei de către reprezentanţii Fondului Proprietatea, intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica reprezintă o catastrofă pentru credibilitatea economiei româneşti în faţa investitorilor şi a creditorilor actuali sau potenţiali. Singurii care mai pot salva ceva acum sunt creditorii Hidroelectrica, care se pot opune deschiderii procedurii după ce vor fi notificaţi de administratorul judiciar.