Finanţele vor să redeschidă o emisiune de bonduri din 2006

Autor: Mediafax 25.06.2012

Ministerul Finanţelor Publice vrea să redeschidă în acest an, din raţiuni de costuri, o emisiune de euroobligaţiuni cu discount lansată în 2008, cu maturitate în iunie 2018, prin care a atras deja 750 de milioane euro, astfel că noile titluri vor avea o scadenţă reziduală de şase ani.

"Momentul lansării emisiunii, valoarea, precum şi randamentul (referinţa de preţ) al acesteia urmează a se stabili în funcţie de condiţiile existente pe pieţele financiare internaţionale de la acea dată, precum şi de necesităţile de finanţare a deficitului bugetar şi refinanţare a datoriei publice, operaţiunea urmând a fi aprobată prin ordin al ministrului finanţelor publice, în condiţiile legii", se arată într-o notă de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern.

Prin această operaţiune, Trezoreria "intenţionează să preîntâmpine efectele de contagiune externă, a căror evaluare nu este posibilă la momentul actual, prin consolidarea buffer-ului financiar în valută în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice şi pentru a evita eventuale presiuni asupra costurilor de finanţare din cursul anului datorate acestui fenomen".