Sensiblu: în primele săptămâni ale sezonului estival vânzările de produse solare au avut un uşor recul

Autor: Ioana David 24.06.2012

Sensiblu, reţea de peste 400 de farmacii, parte a grupului A&D Pharma - cel mai mare grup din industria locală de medicamente, spune că în primele săptămâni ale sezonului estival, din cauza vremii nefavorabile, vânzările de produse solare au înregistrat un uşor recul comparativ cu perioada similară a anului trecut.

"Cu toate acestea, ne aşteptăm ca în acest sezon cererea pentru produse solare să fie mai mare decât anul trecut. Piaţa de produse solare este în creştere de la an la an din cauza creşterii nivelului radiaţiilor nocive şi datorită faptului că populaţia înţelege din ce in ce mai mult rolul important al acestor produse în menţinerea sănătăţii pielii şi prevenirii unor boli grave, cum ar fi melanomul", au spus reprezentanţii Sensiblu.

Produsele de protecţia solară aduc creşteri pentru farmacii în această perioadă.

În 2010, în România existau 6.600 de farmacii, conform datelor din Anuarul Statistic al României, iar cele mai mari cinci reţele au împreună peste 1.000 de farmacii.În piaţă sunt prezente reţele precum Catena, Dona, Ropharma, Help Net, dar şi altele.