Scandalul reprezentării României la Bruxelles a ajuns la Curtea Constituţională. Parlamentul contraatacă cu o lege

Autor: Iulian Anghel 25.06.2012

Curtea Constituţională va discuta miercuri o sesizare a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la nivelul de reprezentare al României la Consiliul European (şefii de state sau de guverne din UE).

Preşedintele semnalează un conflict juridic de natură constituţională şi cere Curţii să se pronunţe, dacă cel care reprezintă România la Bruxelles este şeful statului sau şeful Guvernului - după ce şi Traian Băsescu şi Victor Ponta au anunţat că vor merge la summit-ul UE din 28-29 iunie.

Preşedintele susţine că el reprezintă, potrivit Constituţiei, statul şi el trebuie să meargă, în vreme ce premierul subliniază că, la Bruxelles, se discută teme economice, drept urmare este de competenţa Guvernului să fie reprezentat.

Parlamentul, în care majoritatea este acum a USL, contraatacă în acest război deschis. Senatul a adoptat astăzi un proiect de lege care spune că, dacă preşedintele şi premierul nu se înţeleg în privinţa reprezentării la Bruxelles, atunci Parlamentul decide nivelul de reprezentare.

În urmă cu câteva săptămâni, Parlamentul s-a pronunţat deja: la Bruxelles merge Victor Ponta. Dar actul adoptat de Parlament nu are nicio valoare juridică, în schimb, dacă va fi adoptată o lege în acest sens, ea este obligatorie. Rămâne însă important ce va spune şi Curtea Constituţională a cărei membri sunt, mai degrabă, apropiaţi de şeful statului.