CNA: România TV - amendă de 10.000 de lei, alte posturi somate, pentru dezechilibre în campanie

Autor: Laura Mitran 26.06.2012

CNA a analizat, marţi, raportul privind reflectarea campaniei pentru alegerile locale din 2012 în audiovizual, comparând durata apariţiei diverşilor competitori electorali pe posturi, în emisiunile electorale (în care candidaţii îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală) şi în cele informative (în care pot fi difuzate informaţii privind sistemul electoral, tehnica votării şi activităţile de campanie ale competitorilor electorali), precum şi numărul de apariţii ale reprezentanţilor competitorilor electorali în emisiunile de dezbatere electorală (în care competitorii electorali, susţinătorii sau reprezentanţii acestora, precum şi jurnaliştii, analiştii şi alţi invitaţi pun în discuţie programele electorale şi teme de interes public privind campania electorală).

Au fost luate în vedere aceste coordonate în ultima săptămână de campanie, dar şi pe toată durata desfăşurării campaniei pentru alegerile locale în audiovizual (11 mai - 7 iunie).

La România TV s-a constatat că, în ultima săptămână de campanie, în emisiunile electorale au fost prezentaţi numai candidaţii USL - 2.666 de secunde, Sorin Oprescu - 158 de secunde, PRM - 106 secunde - şi PNG -CD - 448 de secunde.

În emisiunile de ştiri, USL a avut 145 de secunde, Sorin Oprescu - 26 de secunde, iar PDL - 118 secunde.

În emisiunile de dezbateri din aceeaşi perioadă, reprezentanţii USL au avut 26 de apariţii, iar cei ai PDL - 19 apariţii.

Totodată, pe 10 iunie, în ziua alegerilor, postul România TV a difuzat o transmisiune de la sediul USL în care se vorbea despre prezenţa la urne şi se regăsea un panou publicitar USL, campania electorală luând sfârşit.

Postul a fost sancţionat cu o amendă în cuantum de 10.000 de lei.

La Etno TV, sancţionat cu o somaţie, s-a constatat o prezenţă mai mare a candidaţilor PDL spre deosebire de cei ai USL în emisiunile electorale.

Şi posturile Radioului public Radio România Actualităţi şi Radio Bucureşti FM au fost sancţionate cu câte o somaţie, ambele pentru reflectarea mai masivă a campaniei USL.

Potrivit articolului 3 din Decizia CNA nr. 195 din 24 aprilie 2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, "radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali, respectând următoarele principii: a) echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului, b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale competitorilor electorali, c) corectitudine - toţi competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant".