Şeful Labormed: Avem nevoie de aproximativ 25 mil. euro de la bănci

Autor: Ioana David 26.06.2012

Stephen Stead, CEO al producătorului de medicamente Labormed, controlat de fondul de investiţii Advent Internaţional, spune că are nevoie de aproximativ 25 mil. euro de la bănci, dar că acestea sunt reticente în finanţarea producătorilor farma. Reticenţa băncile vine în contextul în care producătorii sunt obligaţi să achite o taxă clawback pe vânzările de produse compensate, care ajunge la 30% din vânzări şi care generează mari probleme de lichiditate.

Producătorii plătesc această taxă la preţuri care includ atât TVA cât şi adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor, în condiţiile în care statul decontează medicamentele la mai bine 300 de zile de la vânzare.

"Trec 18 luni de la cumpărarea materiilor prime şi până când ne primim banii pentru produse", a spus Stephen Stead.

Recent, Labormed a obţinut în instanţă suspendarea plăţii taxei de clawback pentru medicamentele vândute în primele trei luni ale acestui an.

Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 70 mil. euro, iar anul acesta şi-a bugetat peste 80 mil. euro.