Piaţa de învelitori: Trăiesc din renovări, sub povara unei pieţe a locuinţelor îngheţată

Autor: Andreea Mioara Neferu 22.07.2012

 

Piaţa locală de învelitori s-a păstrat anul trecut la un nivel similar celui din 2010 sau, în cel mai bun caz, a înregistrat o uşoară creştere, în condiţiile în care renovările şi mai puţin construcţiile noi continuă să fie principalul motor de susţinere al sistemelor de acoperişuri.

"Piaţa de învelitori a avut o uşoară creştere în anul 2011 faţă de 2010. Aceasta s-a datorat în special lucrărilor de renovări, care îşi menţin trendul ascendent, spre deosebire de lucrările de construcţii noi care sunt în scădere de la an la an", spune Mariana Hopârtean, director naţional de vânzări în cadrul producătorului de materiale de construcţii Elpreco Craiova, parte a grupului irlandez CRH.

Compania a reuşit să-şi crească anul trecut vânzările de învelitori cu circa 10% faţă de anul anterior, până la 3,9 milioane de euro. "Această creştere s-a bazat atât pe creşterea volumelor vândute, cât şi pe o uşoară creştere a preţurilor de vânzare", mai spune Mariana Hopârtean.

Elpreco produce şi comercializează, în afară de învelitori, şi sisteme de zidărie (BCA şi adezivi), pavaje şi sisteme pentru canalizare (tuburi de canalizare şi cămine de vizitare), potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei.

Firma cu sediul în Craiova a avut în 2010 afaceri de circa 83,7 milioane de lei (19,9 milioane de euro), potrivit Ministerului Finanţelor Publice. Deşi nu oferă informaţii privind cifra de afaceri totală obţinută anul trecut, compania spune că şi-a bugetat pentru anul 2012 o creştere cu circa 10% a businessului.

"În 2011 piaţa de învelitori s-a păstrat în linii mari la acelaşi nivel cu 2010, în jur de 120-125 de milioane de euro şi circa 25 de milioane de metri pătraţi", spune şi Doina Pîrv, managing director al Onduline, subsidiara locală a grupului francez cu acelaşi nume. Plăcile ondulate, principalul produs comercializat de Onduline, au reprezentat circa 18% din piaţa de învelitori, potrivit estimărilor companiei.

Firma Onduline Materiale de Construcţii a avut în 2010 afaceri de circa 25 mil. lei (aproape 6 mil. euro), potrivit informaţiilor de la Ministerul Finanţelor.

Firma nu oferă informaţii cu privire la evoluţia businessului în 2011, iar Doina Pîrv spune că estimările pentru anul acesta sunt realizate cu optimism moderat, bugetul construit prevăzând "o mică creştere". Compania îşi comercializează produsele prin 150 de distribuitori, fiind prezentă cu sistemele de învelitori şi în lanţurile do-it-yourself precum Dedeman, Leroy Merlin şi Mr. Bricolage, dar şi în reţeaua Metro Cash&Carry.

"Momentul de criză a fost depăşit prin introducerea unor produse noi care ne-au ajutat să creştem cota de piaţă avută anterior. În continuare, un procent semnificativ din vânzări merge în renovare, dar şi în proiecte noi, unele finanţate din fonduri europene", spune Doina Pîrv.

Piaţa de învelitori nu va consemna nici anul acesta un reviriment puternic, în condiţiile în care românii vor opta în continuare mai mult pentru renovări, iar construcţia de locuinţe a continuat să scadă în primele trei luni ale anului.

"Piaţa de învelitori din acest an se va menţine la acelaşi nivel ca anul trecut, lucrările de renovări având o pondere mai mare decât în anul precedent. Construcţiile noi vor fi în continuare în scădere din cauza condiţiilor de creditare dificile, precum şi a blocajului financiar", explică Mariana Hopârtean de la Elpreco.

De altfel, prima parte a anului a adus un declin al pieţei de invelitori, în special din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din primele luni.

"Anul 2012 a demarat mai greu din cauza condiţiilor meteo din februarie-martie, dar vânzările s-au dezgheţat din aprilie", potrivit Doinei Pîrv de la Onduline.

Doina Pîrv, managing director al Onduline: În 2011 piaţa de învelitori s-a păstrat în linii mari la acelaşi nivel cu 2010, în jur de 120-125 de milioane de euro şi circa 25 de milioane de metri pătraţi.