Expoziţiile bicentenarului Szathmari (II)/ de Adrian-Silvan Ionescu

Expoziţia de la Bibilioteca Academiei a fost vernisată în prima zi a Conferinţei Internaţionale Szathmari, pionier al fotografiei şi contemporanii săi, organizată de Institutul de Istoria Artei "G. Oprescu" în intervalul 14-16 mai. Din impresionantul număr de peste 1.500 de desene şi acuarele aflate în colecţia Cabinetului de Stampe s-a făcut o selecţie foarte riguroasă prin care a fost urmărit procesul elaborării schiţelor menite a deveni compoziţii finite în mapele de cromolitografii editate de-a lungul timpului. Au fost prezentate etapele prin care era obţinută stampa: primul tiraj, acela al conturelor cu negru, apoi încercările cu nuanţele primare (galben, roşu, albastru) ce urmau a fi suprapuse spre a fi obţinute tonurile fireşti ale costumului, carnaţiei figurilor şi peisajului din fundal. Astfel, titlul expoziţiei - Atelier Szathmari - de la desen la cromolitografie - şi-a găsit ilustrarea sub toate aspectele de "loborator de lucru" dar şi de spaţiu de visare pentru artist.

În cadrul studiilor academice - "academiile", cum erau numite, în secolul XIX, în limbajul curent al plasticienilor - nudul ocupa un loc important. Dacă nu am fi parcurs integral moştenirea lui Szathmari poate nu am fi aflat niciodată că şi el a făcut nuduri, ca oricare dintre colegii săi: într-un desen, parţial acuarelat, două femei cu bustul dezgolit sunt asezate pe o banchetă, ca la baia turcească, prinse într-o conversaţie prietenească, iar într-altul, o femeie, coplet goală dar legată la cap cu un bariş, stă întinsă comod pe o sofa, sprijinită într-un cot şi cu o mână aşezată pe genunchiul ridicat. Dacă nu am şti că-i aparţine bătrânului maestru al documentarismului am putea atribui, cu uşurinţă, această odaliscă unuia dintre artiştii ce, în perioada interbelică, frecventau Balcikul, descoperit şi statuat ca o colonie artistică de însuşi fiul său, Alexandru Satmary.

Un alt subiect drag romanticilor au fost arborii. Multiplele "portrete", în creion sau acuarelă, de copaci monumentali, ce se detaşează pe un cer albastru intens ori spuzit cu nori, îl apropie pe Szathmari de Caspar David Friedrich cu brazii săi "gotici" sau de William Henry Fox Talbot cu studiile sale fotografice de copaci gigantici - ulmul, stejarul sau cedrul - din parcul reşedinţei sale de la Lacock Abbey.

În afara inserării propriului chip într-una dintre compoziţiile de istorie recentă precum vizita principelui Alexandru Ioan I la sultan, în 1864, publicată în revista "Le Monde Illustré", nu se cunosc alte autoportrete ale artistului (exceptându-le pe cele luate cu aparatul fotografic). Între desenele expuse, se află o schiţă în creion, decupată pe contur dintr-o coală mai mare, ce reprezintă cu bărbat îmbrăcat de călătorie (cu cizme înalte, redingota înbumbată până la gât şi pălăria pe cap), stând trântit pe jos, sprijinit într-un cot. Poartă părul destul de mare, are mustaţă şi o bărbuţă scurtă ce-i înconjoară obrazul şi bărbia. Acestea sunt suficiente elemente de asemănare cu artistul fapt ce ne îndeamnă să presupunem că este vorba de un autoportret, până acuma necunoscut ori ignorat.

Faţă de anterioara expoziţie, unde s-a dorit a fi făcută o prezentare generală şi completă a operei artistului pentru larga informare şi trăire estetică a publicului, aici s-a preferat o manifestare-studiu, în care specialiştii să poată descoperi aspecte noi, necunoscute, din creaţia acestuia. În consecinţă, Orientul apare în întreaga sa splendoare prin peisaje cu minarete, bazaruri şi caice plutind pe Bosfor. Mai multe chipuri expresive de căpetenii arabe, înveşmântate în straie colorate, dau măsura cromaticii ţinuturilor meridionale. Pe un căpitan de vas turc l-a pus să-şi scrie numele în caractere arabe în josul paginii pe care îl desenase. Între aceştia se întâlneşte şi portretul prinţului Hassan din oraşul Tali-fu, provincia Yunnan din sudul Chinei, ţinut în care domina credinţa musulmană şi ai cărui locuitori se răsculaseră împotriva mandarinilor din dinastia Quing; cei doi se întâlniseră pe puntea unei nave cu care călătoreau spre Europa. Prinţul, îmbrăcat într-un strai simplu dar amplu, din mătase albastră, are un chip juvenil, rotofei, cu mustaţa abia mijită ce, exceptând o uşoară oblicitate a ochilor, nu dezvăluie aproape deloc caracteristicile somatice ale rasei galbene. Flatat, probabil, de interesul pe care i-l arătase artistul, tânărul nobil chinez îl numise pictorul său de curte, titlu cu care plasticianul, dornic de onoruri, se mândrea şi îl adăuga pe deja bogata sa carte de vizită.

Multe schiţe cu ţărani au drept model unele dintre fotografiile din suita cu tipuri din popor: surugiul, femeia cu fus, tăietorul de lemne etc. Pe lângă acestea, artistul simţea nevoia să facă studii pregătitoare asupra decorului anumitor ţesături populare, la cătrinţe sau oprege, a unei opinci, a unui război de ţesut, a unor furci rezemate pe un pălimar ca şi când ar sta într-un rastel de arme. În vitrine au fost adăugate câteva dintre fotografiile sale etnografice şi peisajere - unele fiind planşe din Albumul România. În altă vitrină şi-au găsit locul miniaturile din perioada sa de tinereţe în care-şi portretiza clienţii din protipendadă: Barbu Ştirbei, pe Mariţica Bibescu şi Maria Obrenovici.

Această expoziţie-studiu a completat, în chip fericit, manifestarea de mai mare anvergură şi de mai lungă durată ca posibilitate de vizionare de la Cotroceni, şi a relevat travaliul înfrigurat, dezvoltat pe mai multe planuri, al plasticianului.

Cele două expoziţii demonstrează perenitatea operei lui Szathmari, artistul de talie universală al spaţiului românesc, şi interesul pe care încă îl poate suscita aceasta datorită prospeţimii execuţiei şi valorii informaţiilor furnizate posterităţii, prin linie şi pată de culoare sau umbră surprinsă pe placa fotografică.