Steve Jobs: Asta o să fie atât de tare!

Anul 2001, cartierul general al Apple. După mai multe luni de muncă, "dintr-odată totul devenise clar: un hard care putea să cuprindă o mie de melodii; o interfaţă şi un scroll în formă de volan care îţi permitea să navighezi prin cele o mie de melodii; o conexiune FireWire care putea sincroniza o mie de melodii în mai puţin de zece minute şi o baterie a cărei autonomie să facă faţă redării celor o mie de melodii. Ne-am uitat unul la altul şi am spus: «Asta are să fie atât de tare!»".

Este momentul în care Apple aproape stabilise detaliile producţiei playerului muzical iPod - relatat de Steve Jobs în biografia sa autorizată scrisă de Walter Isaacson, carte care este disponibilă la chioş­curi numai împreună cu ZF din 18 iunie.

Momentul zero al proiectului iPod este anul 2000, când Jobs a început să insiste pentru crearea unui asemenea gadget. Punctul de plecare era studierea pieţei şi concluzia că playerele de pe piaţă "erau de o foarte slabă calitate". În timp ce lucrau la programul de management al fişierelor audio iTunes echipa Apple în frunte cu Jobs studiase toate playerele de pe piaţă. "Stăteam în jurul lor şi spuneam: aceste obiecte chiar sunt nişte porcării. Aveau aproape 16 melodii şi nu îţi dădeai seama cum funcţionează", relatează unul dintre membrii echipei.

După câteva luni de la demararea proiectului, progresele obţinute de Apple nu erau suficiente: fuseseră identificate bateria necesară şi un ecran LCD corespunzător, dar nu exista soluţia de stocare a melodiilor. Soluţia avea să vină după o deplasare în Japonia.

"La finalul întâlnirii de rutină cu Toshiba, inginerii au menţionat un nou produs pe care îl aveau în laborator şi care urma să fie gata până în luna iunie a acelui an. Era un mic hard disc de 4,5 centimetri, care avea o memorie de 5GB. Când inginerii de la Toshiba i l-au arătat lui Rubinstein, acesta a ştiut imediat la ce putea fi folosit. O mie de melodii în buzunarul său! Perfect! Dar a păstrat o faţă inexpresivă", potrivit cărţii scrise de Walter Isaacson. După această întâlnire Apple a negociat drepturi exclusive pentru utilizarea acestui hard disc, pe care le-a obţinut.

Dar drumul către primul iPod era încă lung. A urmat recrutarea unui programator care lucrase la un player muzical - Tony Fadell - şi care a fost practic forţat să se angajeze la Apple.

În aprilie 2001, la etajul patru al sediului Apple, a avut loc şedinţa la care urmau să fie stabilite detaliile cheie ale playerului. După câteva slide-uri, Jobs deja îşi pierduse răbdarea şi bombarda cu întrebări echipa de proiect.

"În schimb lui Jobs îi plăcea să îi fie arătate obiecte fizice pe care le putea simţi, inspecta şi atinge. Aşadar Fadell a adus trei modele diferite în sala de conferinţe. (...) Fadell şi-a început prezentarea luând dintr-o cutie diferite părţi pe care le foloseau şi le-a împrăştiat pe masă. Era un hard disc de 4,5 centimetri, un ecran LCD, circuite şi baterii, toate având etichetate costul şi greutatea. (...) Ulterior, a venit rândul lui Phil Schiller. «Pot să vă arăt ideea mea?»", a întrebat el. A părăsit sala şi s-a întors cu o mână de modele de iPod-uri, iar toate aveau acelaşi mecanism în faţă: un meniu în formă de cerc care în curând avea să devină celebru. «Mă tot gândisem la modul în care poţi parcurge o lista de melodii. Nu poţi să apeşi un buton de sute de ori. Nu ar fi extraordinar dacă ai avea un mic volan?». Învârtind micul volan cu degetul mare poţi parcurge lista de melodii. Cu cât este rotit mai mult, cu atât mai rapidă este parcurgerea listei de melodii. Jobs a ţipat. «Asta e!».", potrivit cărţii care descrie în detaliu întreg procesul de lansare al iPod, inclusiv lungile discuţii despre campania de marketing lansată pentru acest produs, dar şi paşii ulteriori, de lansare a magazinului de muzică online.

Cartea este portretul unei vieţi trăite intens şi a unei cariere comparabile cu un şir muntos: cu vârfuri, văi şi prăpăstii, cu momente de pionierat şi altele de încrâncenare.

În această biografie, cititorii vor găsi detalii despre antreprenorul care, prin voinţă şi talent, a revoluţionat şase do?menii de activitate: computerele personale, filmul de animaţie, muzica, tele?foanele, tabletele computerizate şi conţinutul digital.