CEO-ul Vivendi a fost înlăturat, iar compania ar putea renunţa la active importante

Autor: Vlad Popescu 29.06.2012

Plecarea lui Levy (57 de ani), aflat la conducerea Vivendi de şapte ani, vine după câteva luni de tensiuni între el şi Jean-Rene Fourtou, preşedinte al board-ului încă din 2002, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Neînţelegerile dintre cei doi s-au învârtit în jurul opoziţiei manifestată de Levy faţă de diverse măsuri de revigorare a preţului acţiunilor, inclusiv vânzarea unor active importante sau divizarea companiei.

Tensiunile au atins apogeul weekendul trecut, într-o şedinţă a board-ului, au afirmat sursele citate.

Fourtou, alături de directorul general interimar Jean-Francois Dubos, trebuie să găsească acum soluţii pentru a împinge în sus preţul acţiunilor Vivendi, care au atins în aprilie minimul ultimilor nouă ani. Dec iziile lor ar putea afecta decisiv operaţiuni precum SFR, al doilea operator de telecomunicaţii din Franţa, sau Activision Blizzard, cel mai mare producător de jocuri video din lume, aflate în grupul Vivendi.

"În ultimele 12 luni, investitorii (...) au fost nemulţumiţi. Nu e clar de ce trebuie să existe Vivendi, ca companie, şi există argumente pentru vânzarea tuturor activelor. Însă această strategie are nevoie de timp şi generează un anumit grad de risc", comentează pentru Bloomberg un analist de la Sanford C. Bernstein, Londra.

Acţiunile Vivendi au crescut vineri la Paris cu 3,5%, după un avans de 5,5% joi, când Bloomberg a transmis că Levy se pregăteşte să demisioneze. Titlurile sunt în scădere cu 13% de la începutul anului, capitalizarea fiind de numai 18,3 miliarde euro, pentru o companie care controlează Universal Music Group, SFR, Activision Blizzard, Canal Plus şi alte companii importante din Franţa, Maroc şi Brazilia.

Analiştii JPMorgan Chase şi Nomura au îmbunătăţit recomandările şi preţurile ţintă pentru acţiunile Vivendi.

Un alt gigant al industriei media, News Corp, controlat de miliardarul Rupert Murdoch, a cedat presiunilor acţionarilor şi a anunţat că va separa afacerile în două companii, una de entertainment şi una de publishing. Acţiunile grupului au urcat marţi şi miercuri cu 11%.