Angela Merkel îşi motivează compromisul, François Hollande salută efectele acordului

Autor: Valentin Vidu - Mediafax 29.06.2012

"Eu cred că am realizat ceva important, dar am rămas credincioşi filozofiei noastre, şi anume nicio prestaţie fără ceva în schimb", a apreciat cancelarul german, în a doua zi a summitului european de la Bruxelles.

"Rămânem în întregime în schema precedentă, adică prestaţie, ceva în schimb, condiţionalitate şi control", a subliniat ea.

Şeful statului francez François Hollande şi-a exprimat, în schimb, mulţumirea faţă de "efectele fericite" ale măsurilor hotărâte în noaptea de joi spre vineri.

Bursele europene înregistrau creşteri vineri dimineaţa, în urma acordului-surpriză încheiat în noaptea de joi spre vineri la Bruxelles între liderii zonei euro cu privire la posibilitatea recapitalizării băncilor prin fonduri de salvare europene, aşa cum au solicitat Italia şi Spania.

Aşa cum au sperat Madridul şi Roma, dobânzile împrumuturilor pe termen lung se destindeau foarte clar vineri dimineaţa. Randamentul spaniol scădea la 6,466%, faţă de 6,896% joi seara, iar cel italian se stabiliza la 5,865%, faţă de 6,182%.

Liderii zonei euro au încheiat un acord-surpriză în noaptea de joi spre vineri, încercând să ajute Italia şi Spania să calmeze pieţele, injectând 120 de miliarde de euro pentru relansarea economiei europene.

Aceste măsuri de stabilizare financiară se loveau până acum de opoziţia mai multor ţări, în special de a Germaniei.

La finalul summitului zonei euro, care s-a încheiat vineri dimineaţa, preşedintele UE Herman Van Rompuy a anunţat crearea până la sfârşitul anului a unui mecanism care să permită recapitalizarea directă a băncilor, în anumite condiţii, prin fondurile de salvare FESF şi MES.

Zona euro este totodată pregătită pentru o utilizare mai "suplă" a fondurilor de salvare în vederea "asigurării pieţelor şi obţinerii stabilităţii în privinţa obligaţiunilor suverane ale membrilor" săi, a adăugat Van Rompuy, un alt mod de a spune că FESF şi MES ar putea cumpăra în mod direct titluri emise în contul datoriilor ţărilor cu poziţii fragile pe pieţe.