Cele mai importante companii de pe piaţa gazelor şi a distribuţiei de GPL

Autor: Roxana Petrescu 01.07.2012

Topul celor mai mari companii din segmentul gazelor naturale este supus la puţine modificări de la an la an în contextul în care marile roluri au fost deja adjudecate. Astfel, Petrom şi Romgaz îşi împart producţia în cote egale, E.ON şi GDF SUEZ Energy România au în mâini distribuţia, în timp ce transportul este asigurat de monopolul Transgaz.

Pe partea de importuri, lucruri le sunt decise în contextul în care Româniaia de la Gazprom gazele necesare acoperirii consumului intern numai prin intermediari. Din 2004 şi până în 2011, factura dependenţei pe care România a plătit-o pentru gazele luate de la Gazprom s-a ridicat la 10 miliarde de dolari, cu un vârf de plată înregistrat în 2008.

Potrivit rapoartelor anuale de monitorizare a pieţei gazelor realizate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), anul trecut pe piaţa locală s-au consumat 14,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale, în creştere cu aproape 3% comparativ cu cantităţile consumate în 2010.

Cantităţile produse intern de cei doi producători locali, Petrom şi Romgaz, au scăzut cu circa 7%, de la 11,4 miliarde de metri cubi la 10,6 miliarde de metri cubi, iar importurile din Rusia au crescut semnificativ de la 2,36 de miliarde de metri cubi la 3,57 de miliarde de metri cubi.