USL forţează schimbarea din funcţie a lui Blaga de la conducerea Senatului şi a Robertei Anastase de la conducerea Camerei

Autor: Iulian Anghel 03.07.2012

USL a depus astăzi la conducerea Parlamentului cererei de schimbare din funcţie a celor doi preşedinţi ai camerelor parlamentare – Vasile Blaga, la Senat, şi Roberta Anastase, la Camera Deputaţilor, ambele funcţii aparţinând PDL, partid ajuns în opoziţie în urmă cu două luni.

Practic, USL va forţa aceste schimbări întrucât, potrivit regulamentelor celor două camere, astfel de cereri nu pot fi formulate decât de grupurile parlamentare din care fac parte preşedinţii camerelor.

Şi PDL a încercat, în trecut, schimbarea unor preşedinţi, fie ai Camerei, fie ai Senatului, când, prin jocul politic şi schimbarea de majorităţi, aceştia aparţineau opoziţiei.

În guvernul Tăriceanu, Adrian Năstase a putut fi schimbat de la şefia Camerei cu Bogdan Olteanu, doar după ce fostul premier a intrat în conflict cu PSD care i-a cerut revocarea din funcţie.

Blaga a ajuns preşedinte al Senatului abia după ce acelaşi PSD a cerut schimbarea din funcţie a lui Mircea Geoană, şi el intrat în conflict cu propriul partid.

Curtea Constituţională a spus, de fiecare dată: un preşedinte de cameră poate fi schimbat doar la cererea grupului parlamentar din care face parte. USL vizează însă, în sesiunea extraordinară a Parlamentului din această săptămână, şi schimbarea componenţei Curţii Constituţionale.