Antonescu, întrebat dacă ia în calcul suspendarea lui Băsescu: Discutăm când va fi de actualitate

Ziarul Financiar 03.07.2012

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la întrebarea că dacă după învestirea lui ca preşedinte al Senatului ia în calcul suspendarea lui Traian Băsescu, că aceste lucruri vor fi discutate "când ele vor fi de actualitate".



Crin Antonescu a fost întrebat de ziarişti dacă după învestirea sa la şefia Senatului ia în calcul suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu

"O să discutăm despre toate lucrurile care vă interesează pe dvs. şi publicul pe care-l serviţi, atunci când ele vor fi de actualitate. Deocamdată, mai avem o parte a şedinţei extraordinare", a spus Crin Antonescu.

USL ia în calcul ca Guvernul să-şi asume răspunderea în Parlament pe legea electorală care să prevadă uninominalul pur şi pe legea referendumului care stabileşte demiterea preşedintelui cu majoritatea celor care vin la vot şi iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu.

Surse politice au relatat pentru MEDIAFAX că asumarea răspunderii Guvernului ar putea avea loc joi, pe cele două legi, în sesiune extraordinară.

Curtea Constituţională a decis săptămâna trecută, la sesizarea PDL, că legea uninominalului pur iniţiată de Crin Antonescu şi Victor Ponta este neconstituţională.

De asemenea, procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu ar putea fi declanşată chiar de miercuri.