Suceava: Restanţele de 21,2 milioane de lei la Termica, cât costul încălzirii pentru o iarnă

Autor: Tibi Bujdei 04.07.2012

Primarul Sucevei a spus, într-o conferinţă de presă, că sucevenii ar trebui să facă un efort să achite facturile la Termica SA, restanţele fiind de 21,2 milioane de lei, fiind înregistrate facturi neachitate încă din anul 2006.

Lungu a menţionat că, în medie, valoarea restanţelor e ca şi cum căldura în municipiul Suceava nu s-a mai achitat din octombrie 2011.

"Se pare că unii s-au obişnuit să consume şi să nu plătească", a spus Lungu, care a adăugat că această situaţie se înregistrează în condiţiile în care gigacaloria în municipiu este dintre cele mai mici din ţară, de 185 de lei, iar municipalitatea a sprijinit familiile aflate în dificultate.

Primarul a mai declarat că problema datoriilor către societatea de termoficare va fi discutată cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari din municipiu.