Guvernul şi Parlamentul au transformat suspendarea preşedintelui într-o formalitate

Autor: Iulian Anghel 05.07.2012

Parlamentul ar urma să voteze mâine suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, o procedură care a devenit mai degrabă o formalitate după ce ieri, prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul modificat legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, luându-le judecătorilor atributul de "cenzură" a hotărârilor Legislativului, drept urmare şi pe acela de a se pronunţa, altfel decât consultativ, asupra deciziei de suspendare din funcţie a şefului statului.



Deciziile fulger de marţi de înlocuire a şefilor celor două camere parla­mentare şi a Avocatului Poporului au culminat ieri cu depunerea în Parlament a cererii de suspendare din funcţie a şefului statului.

Cererea de suspendare are 17 pagini şi invocă declaraţii şi acţiuni ale lui Traian Băsescu din ultimii doi ani şi jumătate. Astăzi urmează să se dea citire în Parlament cererii de suspendare a preşedintelui la care va fi invitat, po­trivit Constituţiei, şi Traian Băsescu. La precedenta suspendare, din aprilie 2007, pre­şedintele nu s-a prezentat la dezba­terile din Parlament, iar la referendumul organizat o lună mai târziu a fost repus în funcţie prin voinţa populară.

După suspendare, preşedintele intră în campanie electorală pentru a-şi susţine cauza. De această dată el nu va avea mult timp la dispoziţie, întrucât Guvernul intenţionează să lase, între momentul suspendării şi referendum, doar două săptămâni. Acţiunea de suspendare a fost ţinută la secret. Mai mulţi lideri ai USL, între care Viorel Hrebenciuc sau noul şef al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, negau ieri dimineaţă că ar avea ştiinţă despre un astfel de plan. Acest lucru s-a întâmplat până după orele după-amiezii, când vicepreşedintele PNL Eugen Nico­lăescu a anunţat că, într-o oră, cererea de suspendare a preşedintelui va fi depusă la Parlament.

În cererea de suspendare, USL îl acuză pe şeful statului de zeci de încălcări ale Constituţiei, între care şi aceea că a anunţat în 2010 tăierile de salarii şi pensii în locul Guvernului: "(…) Acţiunile preşedintelui au generat măsuri economico-sociale, ce au vizat categoriile sociale vulnerabile, cum ar fi pensionarii şi copiii. Traian Băsescu a contribuit la agravarea problemelor acestor categorii atunci când a susţinut cu încrâncenare tăierea sau impozitarea pensiilor sau atunci când a vrut să fie «mai dur», aşa cum chiar el însuşi aprecia în anunţul referitor la neplata alocaţiilor pentru copii".

Opoziţia pregăteşte mişcări de protest faţă de acţiunea noii majorităţi parlamentare şi acuză încălcări grave ale statului de drept, în vreme ce puterea susţine că totul se petrece absolut con­stitu­ţional.

Premierul Victor Ponta susţine că nu intervine în ceea ce el numeşte o dispută între Preşedinţie şi Parlament.

"Există bătălii politice între pre­şedintele ţării şi Parlament sau în inte­riorul Parlamentului, dar Guvernul nu s-a implicat şi nici eu personal nu am fost ieri acolo, tocmai pentru a încerca să nu intervenim în ceea ce, până la urmă, sunt proceduri parlamentare. Am anunţat foarte clar că resping orice încercare a oricărei forţe politice, in­clu­siv din partea preşedintelui Ro­mâ­niei, de a implica Guvernul într-un con­flict parlamentar care nu ne priveşte."

Cu toate acestea, Guvernul său a modificat legea Curţii Constituţionale astfel încât Parlamentul să-l suspende pe preşedinte fără emoţii.

Ponta ar urma să aibă astăzi o întâlnire cu Consiliul Economic Consultativ pentru Mediul de Afaceri.

Consiliul este un grup de antre­pre­nori, oameni de afaceri, şefi de companii locale, toţi experţi pe domeniile lor, constituit în timpul mandatului premierului Mihai Răzvan Ungureanu, care nu şi-a încetat activitatea după demiterea fostului guvern. Este greu de presupus ce s-ar putea discuta astăzi, la această întâlnire, întrucât, în noua conjunctură, urmează o lungă perioadă de incertitudine - campania electorală în vederea referendumului şi apoi, dacă preşedintele este demis la referendum, trebuie găsite modalităţile pentru organizarea de alegeri prezidenţiale.

Ambasadorul SUA: Atenţie la încălcarea constituţiei!

Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în sine nu va afecta imaginea României, însă vor fi consecinţe serioase dacă va fi făcută într-un mod neconstituţional, a susţinut ieri ambasadorul SUA Mark Gitenstein. "Nu sunt un expert în privinţa asta şi nu ţin partea niciuneia dintre părţi, dar pot să vă spun în mod absolut că, dacă suspendarea este făcută într-un mod care pare manipulator sau prin încălcarea Constituţiei, prin ocolişuri, pentru că oamenii devin frustraţi de procesul constituţional, aceasta va avea un efect foarte serios asupra modului cum este văzută în întreaga lume aplicarea legii în România."

Principalele motive invocate în solicitarea către Parlament de suspendare a preşedintelui