Ţări noi pe harta lumii (IV)

Autor: Horia C. Matei 06.07.2012

SUDANUL DE SUD

Nume oficial: Republica Sudanului de Sud * Situare: în partea central-estică a Africii * Vecini: Sudan, Etiopia, Kenya, Uganda, R.D. Congo, R. Centrafricană * Suprafaţă: 644 329 km² (41) * Populaţie: 10 625 000 loc. (79); urbană (22%); * Capitală: Juba (250 000 loc.) * Limba oficială: engleza şi araba * Forma de stat: republică * Monedă: 1Liră Sud-Sudaneză â 100 Piaştri * PIB total (mil. $): - * PIB/loc: - * Indicele dezvoltării umane: -

ISTORIA. Provinciile meridionale ale Republicii Sudan îşi proclamă independenţa la 9.7.2011 sub numele de Republica Sudanului de Sud, devenind cel mai tânăr stat suveran al Terrei, al 54‑lea de pe continentul african. După un secol şi jumătate de dominaţie străină şi peste 5 decenii de război civil, S.S. îşi poate decide pentru prima dată singur soarta. u În Antic. şi Ev. Mediu terit. S.S. nu este inclus în marile formaţiuni statale care controlează cursul Nilului sau reg. marilor lacuri din Africa central‑răsăriteană. Este marcat accidental de iradieri culturale ale regatelor creştine Makuria şi Alwa, apoi, după răspândirea islamismului, ale puternicelor sultanate Fung şi Darfur. Cucerirea Sudanului, iniţiată în anii 1820-22 de Muhammad Ali Paşa, conducătorul Egiptului, se încheie abia în 1874, când întregul terit. sudanez devine de facto o colonie egipteană. Scopul acestei cuceriri era accesul la reg. nemusulmane din inima Africii în vederea alimentării comerţului cu sclavi negri. Din portul egiptean Sawakin erau îmbarcaţi, la mijlocul sec. 19, anual, c. 50 000 de sclavi africani capturaţi în expediţii de jaf. Marea Britanie, care îşi instaurase în 1882 protectoratul asupra Egiptului, proclamă în 1899 Sudanul condominium anglo‑egiptean, situaţie menţinută până la proclamarea independenţei acestuia la 1.1.1956. Stăpânirea anglo‑egipteană asupra Sudanului este pusă în discuţie între 1881-98 de răscoala antiegipteană a predicatorului religios Muhammad Ahmed, numit şi al‑Mahdi (1844-85). Reg. meridionale ale Sudanului reunite în 1899 în prov. Equatoria rămân izolate, interzise negustorilor din nord, străbătute doar de misionari anglicani şi protestanţi, care convertesc la creştinism o parte a pop. africane. În anii 1950, în timpul discuţiilor privind viitorul Sudanului, reprezentanţii sudului solicită o largă autonomie, pe care nordul islamic nu este dispus să o acorde în momentul pregătirilor pentru proclamarea independenţei. Astfel izbucneşte în 1955 primul război civil între pop. africană, animistă şi creştină, şi cea a nordului arab şi islamic (care preia puterea asupra întregului Sudan după proclamarea suveranităţii la 1.1.1956). *Acordarea autonomiei prov. meridionale de către preşedintele Gaafar Muhammad Nimeiri, la capătul unui conflict sângeros de 17 ani, duce la încetarea temporară a ostilităţilor în 1972. Politica guvernului de la Khartoum de a folosi limba arabă şi religia islamică ca liant al coeziunii statului se loveşte de rezistenţa pop. africane din prov. sudice şi declanşează un nou război civil în 1983. Durata şi violenţa conflictului afectează nu numai Sudanul ci ,prin valurile de refugiaţi şi instabilitatea creată, şi reg. şi statele vecine. Majoritatea exploatărilor petrolifere intrate în funcţiune după 1978 se află în reg. meridionale, ceea ce a conferit un rol geopolitic sporit acestei zone. Organizaţii regionale africane precum şi organizaţiile internaţionale intervin în calitate de mediatori ai conflictului. Lor li se alătură marile puteri şi statele vecine din zonă. Un prim acord între forţele rebele din sud şi guvernul central sudanez este semnat la 20.7.2002 la Machakos, în Kenya, în prezenţa preşedintelui acestei ţări. El deschide calea unor laborioase tratative de pace încheiate cu parafrarea la 9.1.2005 a unui acord de pace ("Comprehensive Peace Agreement"). Acesta este semnat la Nairobi (Kenya) în prezenţa charismaticului lider al Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez, John Garang, vicepreşedintele Republicii Sudan şi a 11 şefi de stat africani. El prevede o perioadă de tranziţie de 6 ani, în care prov. meridionale beneficiază de un statut de autonomie, urmând ca apoi să fie organizat un referendum în care pop. să se pronunţe pentru un statut de autonomie lărgită în cadrul statului sudanez sau pentru independenţă. După ce Parlamentul sudanez ratifică la 1.2.2005 acordul de pace, Consiliul de Securitate al ONU adoptă la 25.3.2005 rezoluţia nr. 1590 prin care se înfiinţează Misiunea de Pace pentru Sudanul de Sud, conform căreia 10 000 de "căşti albastre" urmează să supravegheze pe teren implementarea acordului de pace. John Garang este numit la 9.7.2005 prim‑vicepreşedinte al Sudanului, dar moare trei săptămâni mai târziu într‑un accident de elicopter. Unul dintre apropiaţii săi, Salva Kiir Mayardit, îi succede la conducerea partidului - Mişcarea de Eliberare a Poporului Sudanez - şi ca vicepreşedinte al guvernului central de la Khartoum. Continuă dezbaterea unor probleme nesoluţionate în cadrul acordului din 2005 - traseul frontierei comune, împărţirea veniturilor provenite din petrol, statutul reg. Abyei (Kordofanul de Sud) ş.a. Problema frontierelor şi a statutului terit. Abyei, aflat la frontiera dintre N şi S, cu o pop. eterogenă, bogat în zăcăminte de petrol, teatrul unor repetate ciocniri armate între părţile în conflict, este supusă arbitrajului Curţii Internaţionale de la Haga. În verdictul făcut public la 22.6.2009 aceasta atribuie Sudanului de Sud reg. centrale ale prov., iar părţile orientale şi apusene Republicii Sudan. Un viitor referendum local urmează să tranşeze definitiv această dispută. Recensământul pop. organizat pe întregul terit. al Sudanului în apr. 2008 indică pentru prov. meridionale o pop. de 8,26 mil. loc., la care se adaugă 518 000 persoane provenite din sud, dar care trăiesc în partea controlată de guvernul de la Khartoum. Între 11-15.4.2010 au loc alegeri generale atât în partea de nord cât şi în cea de sud a Sudanului. Salva Kiir Mayardit este reales preşedinte al prov. meridionale cu 93% din voturi, iar partidul său - Mişcarea de Eliberare a Poporului Sudanez - obţine 84 din sufragiile exprimate pentru Parlamentul Sudanului de Sud. Referendumul decisiv, elementul central al acordurilor din 2005, este organizat între 9 şi 15.1.2011. 99,8% dintre cei prezenţi la urne se pronunţă pentru separarea prov. autonome a S.S. şi proclamarea independenţei acesteia. *Parlamentul S.S. decide în febr. 2011 ca noul stat să poarte numele de Republica Sudanul de Sud, moneda naţională să fie lira sud‑sudaneză, iar drapelul de până acum al prov. autonome să devină drapel naţional. La 9.7.2011 are loc proclamarea oficială a independenţei Republicii S.S. Salva Kiir Mayardit depune jurământul ca preşedinte al statului şi promulgă o constituţie de tranziţie. La festivităţile prilejuite de proclamarea independenţei în capitala Juba participă secretarul general al ONU Ban Ki‑moon, preşedintele Sudanului Omar al‑Bashir şi alţi oaspeţi străini. La 14.7.2011 S.S. devine al 193‑lea stat membru al ONU. Nou constituitul stat este unul dintre cele mai subdezvoltate şi sărace ale lumii. 4/5 din pop. este ocupată în sectorul agricol şi al creşterii vitelor, 51% trăind sub pragul sărăciei. Rata analfabetismului se ridică la 73%. Secătuit de decenii de război civil, duce lipsa căilor de comunicaţie (posedă numai 60 km de şosele pavate), a instituţiilor de învăţământ şi sănătate, a forţei de muncă pregătite şi a personalului administrativ şcolit. Corupţia endemică şi rivalităţile interetnice grevează şi ele viitorul. Războiul a făcut peste 2,5 mil. de morţi, a izgonit de la casele lor peste 4 mil. de oameni, 600 000 şi‑au căutat salvarea în statele vecine. Principalele 10-12 miliţii care au luptat împotriva armatei sudaneze, nu toate încadrate în Armata Populară de Eliberare a Sudanului, legate fiecare de un terit. geografic şi de o grupare etnică specifică, reprezintă şi ele un potenţial factor destabilizator pentru viitor. În centrul relaţiilor dintre cele două state sudaneze rămâne problema petrolului. Înainte de secesiunea sudului, 75% din veniturile guvernului de la Khartoum proveneau din petrol. Noul guvern de la Juba este dependent în proporţie de 95% de veniturile provenite din petrol. De armonizarea acestui contencios depind relaţiile bilaterale dintre cele două state separate de o graniţă lungă de aproape 2 200 km.

Din volumul Enciclopedie de istorie universală de Horia C. Matei, în pregătire la Editura Meroni