Judecarea constituţionalităţii deciziei de trecere a ICR sub autoritatea Senatului, amânată

Ziarul Financiar 05.07.2012

Guvernul a adoptat pe 13 iunie Ordonanţa de Urgenţă 27/ 2012, prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, care, în termen de maximum 15 zile, numeşte atât conducerea operativă a institutului, cât şi membrii Consiliului de conducere. Conducerea operativă a institutului va fi asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreşedinţi, numiţi şi revocaţi în/din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului. Mandatul vicepreşedinţilor va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii.

Conducerea operativă a ICR era asigurată de Horia Roman Patapievici - preşedinte - şi Tania Radu şi Mircea Mihăieş - vicepreşedinţi, însă Camera Deputaţilor a eliminat cele două funcţii de vicepreşedinte, prevăzute din 2011 în Legea de funcţionare a institutului.

Premierul Victor Ponta a spus despre ICR că era o instituţie "mult prea politizată" şi a acuzat "o lipsă de transparenţă totală" în cheltuirea fondurilor publice la nivelul institutului. "Nimeni din această ţară nu mă va convinge că este mai democratic să laşi o instituţie cu bani publici să fie condusă de un singur om decât să fie controlată de o instituţie cum este Senatul, unde sunt toate forţele politice", a spus Ponta. El a mai susţinut că liderii grupurilor parlamentare PSD-PNL nu intenţionează să îl schimbe pe Horia-Roman Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Român, ci să asigure transparenţă în cheltuirea banilor publici, iar "agitaţia" creată pe această temă relevă că cineva are ceva de ascuns.

Pe de altă parte, apelurile din străinătate se alătură celor din România, din partea artiştilor, oamenilor de cultură şi de afaceri (Asociaţia Erudio) şi a altor figuri publice (Alianţa pentru o Românie Curată), care au strâns mii de semnături. Nu au lipsit manifestările în stradă, cea mai amplă - "Mişcarea papioanelor" - având loc în 18 iunie la sediul ICR, cu participarea câtorva sute de oameni.

Avocatul poporului a sesizat CC, care a stabilit ca termen de judecare a excepţiei de neconstituţionalitate data de 5 iulie.

Marţi, 3 iulie, avocatul poporului Gheorghe Iancu a fost destituit.