Fondurile străine au trecut pragul de 50% din capitalul Fondului Proprietatea. Americanii de la Elliot au reintrat la cumpărare

Autor: Adrian Cojocar 08.07.2012

Investitorii străini instituţionali, care sunt reprezentaţi în principal de fonduri de investiţii, nu au stopat achiziţiile pe Fondul Proprietatea (FP) în urma intrării în insolvenţă a Hidroelectrica, aceştia depăşind luna trecută în premieră pragul de 50% din acţiunile celui mai mare fond de investiţii din România.

În iunie fondurile străine şi-au majorat participaţia în Fondul Proprietatea cu 0,78% din capital după ce au derulat pe bursă achiziţii nete în valoare de peste 47,5 milioane de lei (10,6 milioane de euro) şi au ajuns să deţină împreună 50,1% din capitalul fondului. În total, în luna iunie s-au realizat pe piaţă tranzacţii cu acţiuni Fondul Proprietatea în valoare de circa 36 milioane de euro.

Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (FP), vehiculul de investiţii Manchester Securities, controlat de fondul american de hedging Elliott, a reintrat la cumpărare la finele săptă­mânii trecute, atras fiind probabil de corecţia destul de importantă înregistrată de acţiuni în ultimele săptă­mâni. În luna iunie acţiunile Fondului Proprietatea au pierdut 7,2% din valoare, corecţie mai abruptă decât cea de la nivelul pieţei, indicele BET pierzând 0,9% în aceeaşi perioadă.

Americanii de la Elliott, care deţin circa 13% din acţiunile Fondului Proprietatea, au cumpărat joi un pachet de 386.500 de titluri ale FP în cadrul unor tranzacţii de circa 178.000 de lei (40.000 de euro). Achiziţiile ar putea reprezenta un semnal că străinii au trecut peste şocul insolvenţei Hidro­electrica şi încep să considere din nou atractive ac­ţiunile fondului românesc. Fondul Proprietatea are o participaţie de 20% din acţiunile producătorului de energie Hidroelectrica, aceasta fiind una dintre cele mai valoroase deţineri ale fondului.

În urmă cu câteva săptămâni pe data de 19 iunie, acţiunile Fondului Proprietatea au pierdut pe bursă 5,12% ca reacţie la anunţul administratorului Franklin Templeton că intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica va şterge 3,28 miliarde de lei din activele FP, reprezentând 21% din activul fondului.

Imediat după anunţ, fondul Elliott a vândut 709.400 de acţiuni la un preţ de 0,4713 lei/unitate. Americanii au revenit în prezent la sentimente mai bune şi au achiziţionat săptămâna trecută titluri ale fondului la un preţ de 0,46 lei/acţiune.

Încă de dinainte de listarea Fondului Proprietatea (FP) pe bursă, în ianuarie 2011, fondurile străine de investiţii au cumpărat pachete semnificative de titluri la FP şi şi-au majorat participaţiile lună de lună.

Achiziţiile agresive realizate de Manchester Securities în primele luni ale acestui an au condus la o creştere puternică a preţului titlurilor Fondului Proprietatea, care au depăşit pragul de 0,6 lei/acţiune la începutul lunii martie. Ulterior acţiunile s-au corectat puternic, iar fondul american a revenit la cumpărare, însă este greu de spus în acest moment dacă Elliott va derula o nouă campanie de achiziţii la Fondul Proprietatea aşa cum a făcut-o în debutul anului.

Achiziţiile străinilor s-au mai temperat în iunie, evoluţie determinată în principal de lichiditatea scăzută a bursei din această perioadă. Scăderea lichidităţii este cauzată cel mai probabil de inactivitatea investitorilor pe perioada verii, dar şi de poziţia de aşteptare pe care unele fonduri au luat-o în urma insolvenţei Hidroelectrica şi a conflictelor de pe scena politică din România. Persoanele fizice atât române, cât şi străine s-au aflat la vânzare în iunie pe acţiunile Fondului Proprietatea, diminuându-şi participaţi­ile în fond cu 0,34% şi respectiv 0,33% din acţiuni. Instituţionalii români au vândut de asemenea circa 0,1% din acţiunile Fondului Proprietatea luna trecută.

La finele săptămânii trecute, titlurile Fondului Proprietatea (FP) au făcut obiectul unei tranzacţii speciale (deal - n.red.) în valoare de 4,6 mil. lei prin care s-a transferat un pachet de 10 mil. titluri ale fondului. Tranzacţia s-a derulat la un preţ în scădere cu 0,2%, de 0,46 lei/unitate.

Pe piaţa principală lichiditatea a rămas scăzută, iar acţiunile Fondului Proprietatea au făcut obiec­tul unor tranzacţii de 1,64 mil. lei, al doilea rulaj din piaţă după cel al acţiunilor OMV Petrom.

Printre cei mai importanţi acţionari ai Fondului Proprietatea se numără fondul britanic City of London cu 9,8% din acţiuni şi Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicolae Malaxa, cu o deţinere de circa 4,9% din capital.

Fondul Proprietatea este gestionat de Franklin Templeton şi deţine active în administrare de 2,7 miliarde de euro, dacă facem abstracţie de pachetul deţinut la Hidroelectrica, aflată în prezent în insolvenţă.