Crédit Agricole şterge până sâmbătă numele Emporiki de pe sucursalele din România

Autor: Ciprian Botea 09.07.2012

Francezii de la Crédit Agricole, al doilea mare grup bancar francez după active, vor înlocui până la sfârşitul acestei săptămâni sigla Emporiki de pe toate cele 29 de sucursale ale Emporiki Bank România în cadrul procesului de preluare a controlului direct asupra băncii locale deţinute până recent de greci, devenind astfel al doilea brand bancar francez de pe piaţa locală.

"Avem aprobarea pentru a schimba partea vizibilă a reţelei teritoriale. Procesul de rebranding al unităţilor a început săptămâna trecută şi până sâmbătă toate sucursalele vor afişa sigla Crédit Agricole. Denumirea legală a băncii nu se va schimba acum", au declarat reprezentanţii Emporiki Bank România.

Termenul de încheiere a schimbării de imagine este simbolic, sâmbătă 14 iulie fiind ziua naţională a Franţei.

Această mişcare poate fi privită ca un semnal că gigantul Crédit Agricole, cu active de circa 1.900 de miliarde de euro, îşi menţine şi chiar îşi întăreşte angajamentul faţă de piaţa locală, şi are un efect pozitiv la nivel local pentru că reduce din expunerea directă a sistemului bancar românesc la eventualele şocuri generate de criza din Grecia.

Crédit Agricole a primit recent avizul BNR pentru a deţine controlul direct asupra Emporiki Bank Ro­mâ­nia, mişcarea francezilor fiind parte a unui proces de izolare a filialelor din afara Greciei ale grupului elen Emporiki. După ce au preluat direct subsidiarele din Albania, Bulgaria şi Ro­mânia francezii ar vrea să re­nun­sţe la Emporiki Bank Grecia, potrivit infor­ma­ţiilor din presa internaţională.

Crédit Agricole a cumpărat grupul elen Emporiki în urmă cu şase ani, dar subsidiara locală a continuat să fie controlată de la Atena. Francezii au lansat totuşi în 2009 un proces de integrare a Emporiki Bank România. Banca locală a "împrumutat" de la grupul francez reglementări de risc şi conformitate, standarde de management, precum şi sistemul informantic.

Numele Crédit Agricole a fost preluat însă doar în subsidiar, ba mai mult oficialii Emporiki Bank România afirmau la începutul acestui an că preluarea brand-ului francez nu reprezintă o prioritate pentru că ar fi un proiect costisitor în actualele condiţii, când băncile se confruntă cu presiunea scăderii veniturilor.

Francezii s-au hotărât să exercite oficial controlul asu­pra băncii locale abia după intensificarea crizei din Gre­cia în această primăvară. Crédit Agricole are o ex­punere semnificativă pe piaţa din Grecia, ceea ce o face vul­nerabilă la criza zonei euro, iar pe piaţă apăru­seră zvo­nuri că banca s-ar pregăti să renunţe la grupul Emporiki.

Chiar dacă mişcarea francezilor este importantă ca semnal de încredere în piaţa locală, impactul efectiv nu este foarte mare. Şi aceasta în condiţiile în care banca din România este una dintre cele mai mici instituţii de credit de pe piaţă, având o cotă de nu­mai 0,3% după ac­tive la sfârşitul anu­lui trecut.

Emporiki Bank România avea în de­cem­brie active de 259 milioane de euro şi ocupa lo­cul 28 în clasa­men­tul instituţiilor de credit. Banca a reuşit să crească cu 14% cre­ditarea pe parcursul anului trecut, până la 191 milioane de euro şi şi-a redus pierderile cu 60%, la 5 milioane de euro.

Pe fondul amplificării crizei din Grecia, Emporiki Bank România a căutat să-şi creeze o imagine de bancă franceză şi la începutul acestui an chiar a început să promoveze produsele din portofoliu sub noua umbrelă. Oficialii Em­po­riki declarau la începutul anului că vizează creşterea afacerilor pe segmentul cor­po­rate prin atragerea de cli­enţi din rândul filialelor locale ale companiilor străine care sunt deja clienţi ai Crédit Agricole, dar şi din rândul IMM-urilor.

Rămâne de văzut dacă transferul filialei locale sub coordonarea directă a Crédit Agricole va aduce modificări la nivelul planurilor de business, având în vedere că businessul tradiţional al băncii franceze este în zona agriculturii. Oficialii grupului Crédit Agricole nu au răspuns până la închiderea ediţiei unei solicitări a Ziarului Financiar în legătută cu planurile de dezvoltare pe piaţa locală.

Trecerea sub umbrela băncii franceze este impor­tantă pentru subsidiara locală în condiţiile în care aceasta s-a bazat în bună măsură pe resurse externe pentru a-şi finanţa activitatea. Banca avea la finalul anului trecut depozite de 73 milioane de euro şi un raport credite pe depozite de 260%, mult peste media din sistemul bancar.

Soldul depozitelor a scăzut anul trecut pe fondul asocierii băncii locale cu grupul elen Emporiki. Banca a fost nevoită să plătească dobânzi la depozite peste media pieţei pentru a-şi păstra clienţii îngrijoraţi de situaţia din Grecia.