Constructorii de nave din top 10 se luptă pentru comenzi

Autor: Adrian Cojocar 11.07.2012

Piaţa constructorilor de nave a continuat să se contracte în 2011, cu 10%, aceasta fiind dependentă de cererea de pe plan internaţional, care a înregistrat un recul puternic anul trecut.

Şantierul naval din Mangalia, controlat de coreenii de la Daewoo, a făcut din nou notă discordantă şi şi-a majorat uşor afa ce rile, până la 407,1 milioane de euro şi domină destul de autoritar piaţa de construcţii navale din România, cu o cotă de aproximativ 50%.

Totuşi compania şi-a redus anul trecut numărul de angajaţi cu circa 250 şi a renunţat la majoritatea subcontractorilor cu care lucra din cauza condiţiilor vitrege de pe această piaţă.

Unii constructori, precum Şantierul Naval din Constanţa, deţinut de Gheorghe Bosânceanu, a renunat să mai construiască nave şi s-a orientat spre reparaţii după ce preţu rile acestora s-au redus semnificativ şi au fă cut aproape neprofitabilă această activitate.

Vânzările companiei au coborât anul trecut cu 77%, la 17 milioane de euro.