ACTA a murit în Europa/ de Ziarul de duminică

Ziarul Financiar 13.07.2012

33 de cursanţi de pe trei continente studiază româna la Braşov

Miercuri, 4 iulie 2012, s-au deschis la Braşov Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească (foto 1). Ajunse la cea de-a XVIII-a ediţie, acestea sunt organizate de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul "Casa Mureşenilor" şi Centrul Cultural Reduta. Ediţia din acest an reuneşte 33 de cursanţi din Europa, Statele Unite, Liban, Japonia. Programul cuprinde cursuri intensive de limba română (60 de ore) organizate pe niveluri, după o programă flexibilă, şi cursuri de cultură şi civilizaţie românească susţinute de profesori universitari, cercetători, specialişti, pe teme de istorie (lector dr. Silvia Marton), literatură (prof. dr. Andrei Bodiu şi conf. dr. Ion Manolescu), cinematografie (Irina-Margareta Nistor), politică (Radu Cristescu). Cursurile vor fi completate de ateliere de creaţie - dans de societate din secolul al XIX-lea (atelier coordonat de Nermina Damian, şef al corpului de balet al Operei din Braşov), jurnalism şi publicitate (cu istoricul Valer Rus), gastronomie (cu bucătarul profesionist Maria Vlasin) şi actorie (cu actorul Marius Cisar), proiecţii de film, excursii de documentare, o seară internaţională.

Un film despre balerinul Rudolf Nureev

Un lungmetraj despre viaţa şi cariera balerinului rus Rudolf Nureev (foto 2) va fi produs la Hollywood, pe baza romanului biografic "Dancer", scris de Colum McCann. Filmul va fi produs de Trudie Styler, soţia lui Sting, şi Celine Rattray, de la compania Maven Pictures, în colaborare cu producătorul italian Davide Azzoli.

Lungmetrajul "Dancer" va prezenta evenimentele care au marcat viaţa celebrului balerin rus de origine tătară, relatate de persoanele care l-au cunoscut pe artist, începând cu naşterea acestuia în Rusia, în 1938, continuând cu fuga lui Occident, în 1961, afirmarea pe firmamentul baletului internaţional şi până la decesul său cauzat de maladia SIDA, în 1992.

Rudolf Nureev este considerat unul dintre cei mai talentaţi balerini din secolul al XX-lea. S-a născut pe 17 mai 1938, în apropiere de Irkutsk, în timp ce mama lui călătorea cu trenul spre Vladivostock, unde tatăl lui, de origine tătară, era comisar politic. A copilărit în regiunea Başchiria şi a fost atras încă din copilărie de dansurile populare başchire. În 1955 a început cursurile de balet la Institutul Coregrafic din Vaganova şi, chiar dacă avea în acel moment 17 ani deja - o vârstă considerată târzie pentru a deveni balerin profesionist -, a devenit foarte repede cunoscut graţie talentului şi tehnicii sale.

Anul 1961 a fost unul de cotitură în viaţa sa. În urma unui accident, prim-solistul Baletului Kirov din Leningrad, Konstantin Sergheev, nu a mai putut dansa, iar în locul acestuia, pentru o prestaţie la Paris, a fost ales Nureev. Tehnica şi dezinvoltura tânărului balerin rus i-au impresionat pe specialiştii din lumea baletului. La Paris a luat hotărârea de a nu se mai întoarce în Uniunea Sovietică. În 1962, a fost invitat de balerina Margot Fonteyn pentru a dansa într-o gală de balet, alături de Royal Ballet, la Londra. Nureev a activat la Londra pentru o perioadă de aproape 30 de ani.

În 1983, Rudolf Nureev a devenit directorul Baletului Operei din Paris. În 1988 a primit Legiunea de Onoare în rang de Cavaler, iar în 1992, ministrul francez al Culturii i-a acordat ceea mai înaltă distincţie în domeniul artistic: Ordinul Artelor şi Literelor în rang de Comandor.

Muzeul Henri Coandă va fi reînfiinţat

Muzeul Henri Coandă din Bucureşti va fi reînfiinţat în imobilul din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 29 (foto 3), clădire donată Academiei Române de către familia savantului şi în care instituţia a mai funcţionat, în perioada 1969 - 1977.

Guvernul a decis ca imobilul să fie trecut din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS) în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii.

Familia Coandă a donat, în 1969, o jumătate din imobil Academiei Române, cu condiţia realizării unei case memoriale dedicate savantului de origine română.

Muzeul Coandă a funcţionat în imobil în perioada 1969 - 1977, dar în 1977 clădirea a fost trecută de la Academia Română la Ministerul Afacerilor Externe, după care a fost preluată de Partidul Comunist. Potrivit deciziei Guvernului, Ministerul Culturii va iniţia toate demersurile pentru preluarea bunurilor ce au aparţinut Muzeului Coandă şi au fost transferate apoi la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti sau arhivate la Muzeul Aviaţiei.

Henri Coandă (7 iunie 1886 - 25 noiembrie 1972) a fost un inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost membru titular al Academiei Române din 1970.

Parlamentul European respinge definitiv tratatul ACTA

Parlamentul European (PE) a respins săptămâna trecută în mod definitiv tratatul ACTA (foto 4), anulând astfel posibilitatea ca Uniunea Europeană (UE) să ratifice acest acord internaţional controversat care, în opinia criticilor săi, ameninţă libertăţile individuale, în special cele legate de Internet.

ACTA a fost semnat în ianuarie de 22 din cele 27 de Guverne din cadrul Uniunii Europene (UE), dar şi de către Statele Unite, Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud, Elveţia, Mexic şi Maroc. Sute de mii de persoane au manifestat împotriva acordului, iar o petiţie împotriva ACTA a fost semnată de 2,8 milioane de oameni.

Raportorul ACTA, laburistul britanic David Martin, a recunoscut importanţa luptei împotriva contrafacerii şi piratării. Însă el a îndemnat la respingerea ACTA, din cauza caracterului său "vag", deci "periculos" pentru libertăţile individuale. Unul dintre punctele cele mai controversate era, în opinia opozanţilor, posibilitatea oferită furnizorilor de acces la Internet de a preda deţinătorilor de drepturi de autor adresele IP ale utilizatorilor suspectaţi de descărcări ilegale de date.

John Constable vândut cu 27,9 milioane de euro

Tabloul "The Lock" (foto 5) al pictorului britanic peisagist John Constable a fost vândut cu 22,4 milioane de lire sterline (27,9 milioane euro) - un record de preţ pentru operele artistului -, la o licitaţie organizată de casa Christie's, la Londra. Tabloul, pe care John Constable (1776 - 1837) l-a finalizat în 1824, prezintă o scenă rurală din Anglia, în care tema centrală este o ecluză din regiunea lui natală, Suffolk.

Pictura face parte dintr-o serie de şase tablouri de talie mare realizate de John Constable, printre care se află şi "The Hay Wain", care se află la National Gallery din Londra.

Într-un top al celor mai scumpe tablouri realizate de vechii maeştri ai picturii universale care au fost vândute la licitaţie, "The Lock" ocupă locul al patrulea. Pe primul loc se află tabloul "Masacrul Inocenţilor" (foto 6), al pictorului flamand Peter Paul Rubens, care a fost vândut cu 49,5 milioane de lire sterline (61,6 milioane euro).

Alexandru Tomescu, în concert în Portugalia

Alexandru Tomescu (foto 7) a susţinut în premieră un concert cu vioara Stradivarius la Aveiro şi Lisabona, în această săptămână, informează un comunicat al Institutului Cultural Român (ICR) din capitala Portugaliei, preluat de Mediafax. Premiera portugheză a lui Alexandru Tomescu şi a celebrei sale viori Stradivarius Elder - Voicu 1702 a avut loc în Auditoriul Rectoratului Universităţii din Aveiro (Campus Universitário de Santiago), cu ocazia deschiderii oficiale a International Symposium on Applications of Ferroelectrics (ISAF). Cel de-al doilea concert - la Lisabona, în cadrul Festivalului ao Largo (Largo de São Carlos). Tomescu a cântat alături de Orchestra Filarmonia das Beiras, atât în Aveiro, cât şi la Lisabona. Repertoriul propus este unul divers, alcătuit din faimoase piese româneşti pentru vioară şi lucrări pentru vioară şi orchestră de compozitori români şi nu numai, printre care George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu, Dinu Lipatti şi Wolfgang Amadeus Mozart.

Palmaresul lui Alexandru Tomescu numără peste 100 de premii I naţionale şi nu mai puţin de 26 de distincţii internaţionale, la concursuri de prestigiu precum: Niccolo Paganini (Italia), Pablo Sarasate (Spania), Marguerite Long - Jacques Thibaud (Franţa) şi George Enescu (România). În ultimii ani tânărul violonist a fost invitat să se alăture pedagogilor celebri ai viorii în juriile unor concursuri internaţionale din Italia, Franţa sau România.

Elton John premiat

Cântăreţul britanic Elton John (foto 8) a fost premiat pentru rolul jucat în prăbuşirea regimului comunist din Polonia şi a primit Medalia Recunoştinţei, în oraşul Sopot, unde a susţinut un concert, informează femalefirst.co.uk. Artistul britanic a primit Medalia Recunoştinţei pentru faptul că şi-a riscat propria libertate în anul 1984, deşi ştia că ar fi putut să fie arestat de autorităţile comuniste poloneze, după ce l-a lăudat în mod public pe Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea, cu ocazia unui concert susţinut în această ţară. Lech Walesa a devenit ulterior preşedinte, în 1990, şi a condus revoluţia care a schimbat Polonia dintr-un stat comunist într-unul democratic. Magdalena Charkin-Jaszcza de la Centrul European Solidaritatea (ESC) din Gdansk, a declarat: "Acordăm această medalie cetăţenilor străini care au ajutat Polonia în lungul ei drum spre libertate. Elton John a venit aici şi ne-a oferit sprijinul său atunci când aveam nevoie de el, când trăiam într-un stat poliţienesc, în care oamenii erau bătuţi şi asasinaţi ca în romanul distopic «1984», de George Orwell."

Bon Jovi şi concertul de la Bucureşti

Casa Poporului este prezentă pe coperta paginii oficiale de Facebook a trupei Bon Jovi (foto 9), membrii formaţiei postând o imagine din concertul pe care l-au susţinut, anul trecut, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Din cei 17 milioane de fani ai trupei, aproape 64.700 de persoane apreciază această fotografie şi aproximativ 2.960 de utilizatori au comentat-o. Fotografia îl prezintă pe Jon Bon Jovi salutând cei peste 50.000 de fani din România prezenţi la concert, având în faţa lui Casa Poporului.

Imaginea a fost postată la aproape un an de la concertul de trei ore pe care trupa Bon Jovi l-a susţinut la Bucureşti. Pe 10 iulie 2011, Jon Bon Jovi şi colegii săi au cântat aprope trei ore în Piaţa Constituţiei şi i-au urat "La mulţi ani" chitaristului Richie Sambora.

Cor braşovean la Festivalul Internaţional "Donaufest" în Germania

Corul de Tineret Bach al Bisericii Negre (Jugendbachchor, foto 10) reprezintă România la Festivalul Internaţional "Donaufest" de la Ulm (Germania), în perioada 10-15 iulie. Festivalul bianual reuneşte artişti şi spectatori din ţările riverane Dunării, în dorinţa de a aduce împreună oamenii diferitelor culturi.

Jugendbachchor a fost invitat să participe la proiectul marelui concert final al festivalului, alături de alte patru coruri: Corul "Moldova" din Chişinău, Corul de Tineret "Lautitia" din Debrecen (Ungaria), Corul de copii şi tineri Ulm şi Corul de tineri al Münsterkantorei (Ulm). Împreună vor interpreta, alături de trei solişti şi acompaniaţi de o orchestră simfonică, lucrarea "Gloria" de Antonio Vivaldi, sub conducerea dirijorului Hans de Gilde.

"Suntem onoraţi să reprezentăm Braşovul şi România la acest festival prestigios. Respectând diversitatea etnică şi culturală din Transilvania, vom interpreta, la cererea organizatorilor, piese corale aparţinând folclorului românesc, săsesc şi maghiar, precum şi lucrări sacre din repertoriul corului", a declarat dirijorul Steffen Schlandt.

Jugendbachchor, sau Corul de Tineret Bach al Bisericii Negre, s-a format în anul 1993 la iniţiativa dirijorului de atunci Eckart Schlandt şi este un ansamblu format din corişti de trei etnii şi şase confesiuni. Din anul 2004 el este condus de dirijorul Steffen Schlandt, alături de care a susţinut numeroase concerte în ţară şi străinătate. Multe dintre concertele corului susţin activitatea de restaurare a orgilor istorice din Transilvania, prin strângerea de fonduri. (Benianim Ghegoiu)