Zece programe gratuite pentru Windows pe care orice PC ar trebui să le aibă

Autor: Radu Racu 12.07.2012

Piaţa de calculatoare se pregăteşte pentru cea mai importantă perioadă a anului în materie de vânzări, iar lansarea aşteptată a noului Windows 8 alături de noile procesoare Intel pentru ultrabook-uri ar putea da un impul puternic celor de la Microsoft. Dacă vreţi să vă luaţi un calculator sau să vă faceţi un upgrade, bloggeri de la Huffington Post au făcut o listă cu cele mai importante zece aplicaţii gratuite pe care orice calculator cu Windows ar trebui să le aibă.

1. Soluto. Dacă durează o veşnicie să porniţi calculatorul, acest software identifică aplicaţiile care mănâncă cel mai mult timp şi vă oferă opţiunea să le dezactivaţi pentru o rapiditate mai mare. Downloadaţi de aici

2. Microsoft Security Essentials. Un antivirus gratuit oferit de Microsoft, actualizat cu cele mai noi baze de date. Downloadaţi de aici

3. Ccleaner. Cunoscut iniţial drept "crapcleaner" (curăţătorul de mizerii - n.red.) acest software identifică şi şterge fişiere inutile care încetinesc performanţele calculatorului, de la fişiere temporare de internet la documente reciclate din varii motive. Downloadaţi de aici

4. Dropbox (sau Google Drive sau Microsoft SkyDrive). Un software care uploadează instant documente pe un server online pentru a împiedica pierderea lor prin restartarea bruscă a calculatorului. Fişierele pot fi accesate ulterior chiar daca calculatorul vostru este distrus. Testaţi cea mai bună versiune aici

5.Prey. Imaginaţi-vă ca cineva v-a furat laptopul. Nu ar fi interesant dacă l-aţi putea urmări prin satelit sau să-l comandaţi de la distanţă sau sa porniţicamera video pentru a vedea cine vi l-a luat? Acest program face exact acest lucru. Downloadaţi de aici

6. Ninite. Nu e un program în zine dar oferă o suită de aplicaţii gratuite pentru calculator care pot fi descărcate deodată sau separat. Downloadaţi de aici

7. OpenOffice. Pentru cei care nu au bani de Office şi vor ceva apropiat dar gratis. Downloadaţi de aici

8. 7-Zip. Un program de dezarhivare a documentelor. Este mai bun decât WinRar sau PeaZip pentru că poate decoda mai multe forme de compresie. Downloadaţi de aici

9. Google Music. Programul scanează toată muzica pe care o aveţi în calculator apoi o copiază pe un server online, de unde o puteţi accesa de la orice terminal cu internet, inclusiv dispozitive mobile, cum sunt smartphoe-urile sau tabletele. Serviciul este disponibil momentan doar în SUA.

10. VLC Media Player. Considerat cel mai simplu şi mai eficient player multimedia, inclusiv formate HD. Downloadaţi de aici