Transelectrica a semnat un contract pentru fonduri nerambursabile de 50 mil. lei, pentru investiţii

Autor: Stefan Musgociu 12.07.2012

Împrumutul este acordat prin programul operaţional sectorial Creşterea competitivităţii economice, pentru o perioadă de tre ani, se arată într-un comunicat transmis, joi, de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Fondurile vor fi utilizate pentru retehnologizarea staţiei electrice de transformare Tulcea Vest.

Acesta este al doilea contract de finanţare nerambursabilă în valoare tot de până la 50 milioane lei pe care Transelectrica îl semnează pentru retehnologizarea unor staţii electrice, după cel anunţat la vinerea trecută şi care viza staţia Mintia (judeţul Hunedoara).

Agenţia de rating Moody’s a retrogradat săptămâna trecută ratingul Transelectrica cu o treaptă, de la Baa3 la Ba1, prima treaptă din categoria speculativă, a atribuit companiei ratingul de default Ba1, iar calificativele au fost puse sub supraveghere pentru noi reduceri în aşteptarea unui sprijin mai scăzut din partea guvernului.

În replică, Transelectrica a arătat are bani pentru plata ratelor la creditele scandente în acest an şi o "capacitate solidă" să genereze fluxuri de numerar.

La sfârşitul anului trecut Transelectrica avea datorii totale de 2,7 miliarde de lei.

În prospectul ofertei publice pentru vânzarea a 15% din acţiunile deţinute de Ministerul Economiei la Transelectrica, operaţiune derulată în luna martie, se arăta că posibilităţile de obţinere a unor credite suplimentare de la instituţiile financiare internaţionale sunt limitate din cauza cerinţelor de încadrare a indicatorilor financiari în anumite limite întrucât şi-a angajat integral capacitatea de garantare prin cesiune de creanţe. Astfel, s-ar putea apela la alocaţii bugetare sau finanţări realizate în baza unor parteneriate public - private.