CJUE: Publicitatea pentru cazinouri din străinătate poate fi interzisă în anumite condiţii

Decizia survine unei întrebări adresate de Curtea Administrativă din Austria.

În Austria, publicitatea pentru cazinourile situate în străinătate necesită o autorizaţie prealabilă. În vederea obţinerii autorizaţiei, operatorul unui cazinou situat într-un alt stat membru trebuie să facă dovada că protecţia legală a jucătorilor prevăzută în acest stat "corespunde cel puţin" protecţiei legale din Austria. În temeiul acesteia, accesul în cazinouri este rezervat numai persoanelor majore, conducerea cazinoului trebuie să urmărească comportamentul jucătorilor pentru a stabili dacă frecvenţa şi intensitatea participării la joc le ameninţă nivelul minim de existenţă, iar clienţii pot formula o acţiune directă în materie civilă împotriva conducerii pentru neîndeplinirea acestor obligaţii.

Societăţile slovene HIT şi HIT LARIX exploatează cazinouri în Slovenia. Acestea au solicitat Bundesminister für Finanzen (Ministrul Federal al Finanţelor, Austria) autorizaţia de a face publicitate în Austria pentru cazinourile acestora situate în Slovenia. Ministerul a respins cererea pentru motivul că HIT şi HIT LARIX nu făcuseră dovada că dispoziţiile legale slovene în materia jocurilor de noroc asigurau un nivel de protecţie a jucătorilor comparabil cu cel prevăzut în Austria.

Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria), în faţa căreia HIT şi HIT LARIX au introdus o acţiune împotriva deciziilor de respingere, solicită Curţii de Justiţie să stabilească dacă o reglementare precum cea austriacă este compatibilă cu libera prestare a serviciilor garantată de dreptul Uniunii.

Prin hotărârea pronunţată joi, Curtea aminteşte mai întâi că reglementarea jocurilor de noroc face parte dintre domeniile în care există divergenţe considerabile de ordin moral, religios şi cultural între statele membre. Prin urmare, în lipsa unei armonizări în materie, statele membre sunt libere să stabilească obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc şi să definească cu precizie nivelul de protecţie urmărit.

Astfel, simpla împrejurare că un stat membru a ales un sistem de protecţie diferit de cel adoptat de un alt stat membru nu poate avea incidenţă asupra aprecierii proporţionalităţii dispoziţiilor adoptate în materie. Acestea trebuie să fie apreciate numai în raport cu obiectivele urmărite de autorităţile competente ale statului membru în cauză şi cu nivelul de protecţie pe care acestea intenţionează să îl asigure.

În lumina acestor elemente, Curtea răspunde că dreptul Uniunii nu se opune reglementării austriece, din moment ce se limitează să impună, în vederea acordării autorizaţiei de a face publicitate, dovedirea faptului că, în celălalt stat membru, reglementarea aplicabilă garantează o protecţie împotriva riscurilor legate de joc, având, în esenţă, un nivel echivalent nivelului pe care însăşi această reglementare îl garantează.

O asemenea reglementare, care restrânge libera prestare a serviciilor, este justificată de obiectivul de protecţie a populaţiei împotriva riscurilor legate de jocurile de noroc. Ţinând seama de acest obiectiv, aceasta nu pare să constituie o sarcină excesivă pentru operatorii cazinourilor din străinătate şi, prin urmare, este susceptibilă să respecte principiul proporţionalităţii.

Situaţia ar fi diferită, iar această reglementare ar trebui considerată disproporţionată dacă ar impune ca în celălalt stat membru normele să fie identice sau dacă ar impune norme fără legătură directă cu protecţia împotriva riscurilor legate de joc.

În orice caz, instanţa de trimitere trebuie să se asigure că dispoziţiile legale în litigiu se limitează la a supune autorizaţia de a face publicitate pentru localuri de joc situate într-un alt stat membru condiţiei ca reglementarea acestuia din urmă să furnizeze garanţii echivalente, în esenţă, celor prevăzute de reglementarea naţională, având în vedere scopul legitim de a proteja particularii împotriva riscurilor legate de jocurile de noroc.