11 lucruri bune de ştiut despre un interviu de angajare

Ziarul Financiar 15.07.2012

În timpul interviului, angajatorul încearcă să-şi facă o idee despre tine – ai putea să-i răspunzi la toate întrebările perfect, însă mai puteţi folosi altfel acest timp petrecut împreună? Ar trebui să accepţi o cafea dacă el ţi-o oferă? Ce le spune angajatorilor modul în care tu îţi mişti mâinile? La cine ar trebui să te uiţi în timpul unui interviu de grup? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care Business Insider

În cartea „Cum poate un pic de nebunie să-ţi aducă un job”, John B.Molidor şi Barbara Parus spun că americanii care sunt în căutarea unui job trebuie să ia în calcul şi faptul că angajatorul face parte dintr-o altă generaţie sau că are o altfel de personalitate, ceea ce candidatul poate folosi în avantajul său.

“Cei mai mulţi angajatori,în special cei mai în vârstă şi agenţii de recrutare profesionişti se plâng de faptul că cei mai mulţi tineri candidaţi care vin la un interviu sunt complet nepregătiţi,” scrie autorul cărţii.

Iată câteva lucruri pe care nu le ştiai despre un interviu, deşi ar trebui să îţi fie cunoscute în mediul competitive al pieţei muncii.

Dacă ţi se oferă altceva de băut în afară de apă, de exemplu cafea, nu ar trebui să accepţi.

Angajatorul nu vrea să irosească 10 minute din timpul rezervat pentru interviu preparând o cafea. În plus, dacă vroiai o cafea, o luai înainte de interviu.“ Dacă ţi se oferă o cafea, refuză politicos. Poate distrage atenţia ambilor participanţi în timpul interviului”,spun John B.Molidor şi Barbara Parus.

Nu te aşeza înainte să ţi se spună.

“Nu te aşeza înainte să ţi se ofere un loc.Apoi aşează-te drept şi încearcă să ocupi cât mai mult loc pe scaun”, mai afirmă autorii. Aceştia sfătuiesc candidaţii să nu fie timizi în timpul unui interviu pentru că acesta nu este un lucru pe care angajatorii îl caută la un potenţial angajat.

Încearcă să ghiceşti vârsta intervievatorului şi să îţi pregăteşti răspunsurile în funcţie de asta.

Facem parte din generaţii diferite şi avem valori diferite, aşa că un candidat ar trebui să afle aproximativ din ce generaţie face parte angajatorul şi să-şi formuleze răspunsurile în funcţie de ce acesta vrea să audă.

Ce spune poziţia mâinilor tale:

1)Faptul că îţi arăţi palmele indică sinceritatea

2)Mişcatul degetelor indică faptul că eşti agitat

3)Împreunatul mâinilor la nivelul pieptului arată că ai luat o atitudine defensivă şi indică dezamăgirea sau dezacordul

4)Dacă bagi mâinile în buzunar este un semn că ai ceva de ascuns

5) Nu da mâna ţinând palma în jos- este un semn de dominare

Ce spune poziţia capului şi umerilor tăi :

1) Înclinarea capului în faţă poate indica faptul că eşti timid

2) Înclinarea capului într-o parte poate arăta faptul că esţi plictisit

3) Dacă inclini capul pe spate arată faptul că eşti prea încrezător sau foarte mândru

4) Clipitul excesiv este un semn că minţi

5) Privitul în sus arată că eşti plictisit

Decide dacă intervievatorul este o persoană extravertită sau introvertită şi coordonează-ţi mişcările corpului în funcţie de asta

“Cu un intervievator extravertit, candidatul trebuie să fie vorbăreţ şi să facă discuţia mai animată”, în schimb “dacă intervievatorul este introvertit, candidatul trebuie reflecteze asupra întrebărilor în linişte şi apoi să răspundă”, afirmă cei doi scriitori americani.

Atrage atenţia tuturor participanţilor la un interviu de grup şi păstrează un contact vizual cu toate persoanele prezente în timp ce răspunzi

“ În timpul unui interviu de grup, păstrează întotdeauna un contact vizual cu persoana care ţi-a adresat întrebarea. Apoi priveşte aleatoriu şi puţin către toate persoanele prezente la interviu. Când termini, întoarce-ţi privirea către intervievator”, mai spun John şi Barbara.

Dacă eşti nesigur poartă haine deschise la culoare

Trebuie, desigur, să te îmbraci foarte bine la un interviu, dar dacă eşti nesigur în ceea ce priveşte cultura organizaţională a acelei companii îmbracă haine în culori deschise.

Dacă angajatorul se foloseşte de jocuri, nu spune că ştii ce are de gând să facă

Nu lăsa acest lucru să te afecteze. Dacă rezişti, poţi primi jobul, dar dacă nu, probabil că nu vei rezista stresului la locul de muncă.

Vei şti dacă totul a mers bine interviul dacă intervievatorul :

1) A respins apelurile telefonice

2) Ocazional a zâmbit şi te-a aprobat dând din cap

4) A vorbit despre beneficiile jobului pe care îl vei avea

5) A menţionat când vei putea începe să lucrezi

Dacă interviul a fost un eşec :

1) Interviul a fost scurt

2) Nu aţi discutat despre următorii paşi şi despre salariu

3) Ai fost invitat la un al doilea interviu

4) Intervievatorul a început să răspundă la telefon în timp ce tu vorbeai