Depozitele în lei pe termen lung au crescut cu 60% în ultimul an, la 5,3 miliarde de lei

Autor: Ciprian Botea 15.07.2012

Soldul depozitelor în lei cu scadenţa mai mare de un an a urcat la 5,3 miliarde de lei la sfârşitul lunii mai, fiind în creştere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce economiile "lungi" în euro s-au majorat cu o treime şi au ajuns la 410 mil. euro (echivalentul a 1,8 miliarde de lei), potrivit datelor BNR.

Numai de la începutul acestui an, soldul depozitelor în lei cu scadenţa mai mare de un an a crescut cu 30% sau 1,2 miliarde de lei, iar economiile în euro s-au majorat cu echivalentul a 40 mil. euro. Volumul total al depozitelor cu maturitatea peste un an se apropia în luna mai de 1,7 miliarde de euro, reprezentând sub 8% din soldul de 96 de miliarde de lei (21,5 mld. euro) al economiilor la termen ale populaţiei.

Ponderea este încă scăzută pentru că bancherii au venit abia recent cu oferte atractive pentru clienţii dispuşi să-şi blocheze banii într-un depozit timp de doi, trei sau chiar şapte ani. Băncile s-au pliat în trecut pe preferinţa clienţilor pentru produse foarte lichide şi au promovat depozitele cu scadenţe foarte scurte sau chiar conturile curente şi cele de economii.

Nevoia de a reduce dezechilibrele între resursele atrase pe termen scurt şi creditele acordate pe termen lung a lăsat însă treptat loc pe piaţă pentru apariţia a tot mai multe produse de economisire cu scadenţe lungi.