Credit Suisse se pregăteşte pentru o majorare de capital de peste 7 miliarde euro

Autor: Vlad Popescu 18.07.2012

Astfel, instituţia financiară a ridicat ţinta de reduceri de cheltuieli de la 2 miliarde franci la 3 miliarde franci (2,5 miliarde euro), potrivit unui comunicat transmis miercuri.

Profitul net al băncii a crescut uşor în trimestrul al doilea, la 788 milioane franci (656 milioane euro), de la 768 milioane franci în perioada corespunzătoare a anului trecut.

Banca a început procedurile de majorare a capitalului cu 8,7 miliarde franci (7,2 miliarde euro). Rezervele ar putea fi consolidate cu încă 6,6 miliarde franci (5,5 miliarde euro) dacă vor fi activate o serie de măsuri suplimentare.

Acţiunile Credit Suisse au deschis miercuri în urcare cu 4,4%, măsurile anunţate de bancă fiind bine primite de către investitori.

Instituţia de credit a refuzat să precizeze dacă măsurile de reducere a costurilor vor afecta numărul angajaţilor.

Guvernul, banca centrală şi autoritatea pieţelor financiare din Elveţia iau măsuri pentru pregătirea băncilor pentru noi şocuri, în eventualitatea unei noi acutizări a crizei datoriilor de stat din zona euro. Un raport prezentat în luna iunie de banca centraă concluziona că Credit Suisse are cel mai mare necesar de capital suplimentar din sistem, mai ridicat faţă de al liderului de piaţă UBS.