Topul editurilor şi tipografiilor din România

Autor: Radu Racu 18.07.2012

România continuă să se plaseze pe ultimele trepte în Europa la consumul de carte, cu doar 5 euro pe cap de locuitor cheltuiţi în fiecare an, iar transparenţa pieţei se menţine la un nivel scăzut, în condiţiile în care majoritatea editurilor nu publică date legate de vânzarea titlurilor, rezumându-se în general la a contabiliza tirajele tipărite.

 

Per total, anul trecut editurile şi tipografiile au realizat afaceri de peste 60 milioane euro.

Conform datelor disponibile, cea mai vândută carte din România în anul 2011 a fost "Anul regelui", scrisă de principele Radu al României, un titlu distribuit în 22.000 de exemplare, o cifră de 80 de ori mai mică decât cea mai vândută carte din Franţa.

Potrivit unui studiu naţional realizat în cadrul programului Biblionet, finanţat de Fundaţia Bill&Melinda Gates, doar 42% din români citesc o carte o dată pe an, iar aproape un sfert dintre români nu merg la bibliotecă. Mihai Mitrică, director executiv al Asociaţei Editorilor din România, declara în primăvara acestui an că demersul de a face statistici pe piaţa de carte din România este "îngrozitor", din cauza "lipsei de transparenţă" de pe piaţă.