777. Prăbuşirea Vaticanului şi a Wall Street-ului după Sfântul Ioan (IV)

De douăzeci de ani de când cercetez Îngerii în diferitele mele lucrări, niciodată nu m-am aplecat asupra cărţii lui Ioan, din pricina confuziei care domneşte în ea, din pricina bucăţilor de text care lipsesc (uneori nici nu ştii cine vorbeşte) şi mai ales din pricina acelor Îngeri care cântă la harpă în timp ce alţi Îngeri extermină o mare parte a omenirii, sub pretext că nu e înţeleaptă. Un text aşadar detestabil, saturat de dragoni psihedelici şi de fiare scornite parcă de un savant nebun, care a amestecat ADN-ul leului, al ursului şi al panterei. Ce să mai spunem despre lăcustele care atacă oameni şi nu vegetaţia? Din toate aceste motive, Îngerii Apocalipsei sfântului Ioan nu mi-au stârnit nici cel mai mic interes. Cu toate acestea, după munca mea de cercetare asupra celor două cărţi ale lui Enoh şi asupra textului sumerian despre Adam şi Eva, am ajuns destul de familiarizat cu "logica" profeţilor evrei ai Vechiului Testament…

Tocmai Cartea lui Enoh mi-a dezvăluit faptul că Apocalipsa lui Ioan vehicula acelaşi mesaj, un avertisment, însă cu mult mai multă eleganţă decât textele bărboşilor evrei. Am citit şi recitit textul lui Ioan în vreo douăzeci de traduceri, ba chiar l-am copiat şi recopiat timp de luni întregi pentru a-i regăsi ritmul şi liniaritatea ca să pot să mă strecor în mintea autorului. Uite aşa am început să mă întreb de ce Hristos stăruia atât de mult că El era"Alpha şi Omega", "Începutul şi Sfârşitul". La ce îi servea acest lucru? Cum poţi fi în acelaşi timp şi Început şi Sfârşit? Ce vrea să spună acest lucru? Şi mai ales la ce-i folosea Lui să tot repete, de parcă Ioan ori cititorul ar fi fost surzi, sau slabi de minte?

Să fi fost traumatizat la clasă de dascălii săi?

Am învăţat mai demult un limbaj informatic pentru nespecialişti, botezat Forth, al cărui principiu de programare se bazează pe ideea că "cel din urmă va fi cel dintâi", principiu de altfel cunoscut şi sub numele de Poloneza inversată. Surpriză: această Poloneză inversată i-a adus avantaje nu doar lui Hristos, ci şi lui Hewlett-Packard, odată cu primul calculator de buzunar din lume, Hp-35, apărut în 1972! S-ar putea să nu fie chiar aşa de rău să fii cel din urmă care se învârte pe lângă radiator pe o vreme friguroasă sau să accepţi că ultimul va fi cel dintâi. În aceeaşi ordine de idei, n-am de unde să ştiu dacă polonezii vor fi primii la Judecata de Apoi, totuşi această poloneză inversată a reprezentat pentru mine cel de-al doilea declic: m-am întrebat dacă textul lui Ioan nu se baza tocmai pe acest principiu, că primul este de asemenea şi cel din urmă, că începutul va fi la fel ca sfârşitul, că istoria se repetă, etc.

Tot copiind textul, am înţeles până la urmă că pe Îngerul care-l însoţeşte pe Ioan îl distrează să transforme identităţi şi lucruri, de-a lungul întregului text. De exemplu, Iisus apare la "început" sub forma unui animal (un miel, fireşte) care la "sfârşit" va deveni Hristos! E un animal blând şi inofensiv înainte de a se transforma în Fiul lui Dumnezeu. La fel şi în cazul Diavolului: e mai întâi un animal, un balaur roşiatic (mai puţin obişnuit în vremurile noastre, dar, în sfârşit…), iar apoi balaurul devine domnul Satana. Dacă apostolul Petru ar fi fost prezent în text, Îngerul ni l-ar fi prezentat mai întâi ca peşte, care s-ar fi transformat apoi în Sfântul Petru, cel care-i întâmpină în rai pe cei trecuţi la cele veşnice. Contrariat de acest joc de-a v-aţi-ascunselea îngeresc m-am amuzat subliniind pasajele din text în care Hristos sau Îngerii oferă "cheile de permutare", ca de exemplu atunci când se spune că: "Stelele din mâna mea sunt Îngerii"sau că "Cei 7 munţi sunt 7 capete, şi de asemenea 7 regi".

Având în minte regula prin care A=Z, am înlocuit peste tot în text Stea cu Înger, Balaur cu Satana, Miel cu Hristos, etc., pe scurt am spus lucrurilor pe numele lor încă de la început. Recitind textul, am avut o mare surpriză: cu noile identităţi, Apocalipsa lui Ioan a devenit mai tulburătoare, şi mai ales mult mai clară, fără să se piardă astfel ceva din sensul iniţial.

(...)

Dintr-o dată, chiar dacă în secolele trecute suprapunerea unor evenimente actuale pe textul sfântului Ioan părea o greşeală, poate că în prezent procedeul e corect! Există totuşi o mare diferenţă între vremurile de mult trecute şi epoca noastră: potrivit mesajului Fecioarei Maria, cât şi textului Profeţiilor Papilor, odată cu Benedict al XVI-lea, cel de-al 111-lea şi ultimul de pe lista lui Malachie, ne aflăm în plin Sfârşit al Veacurilor. Şi după cum am văzut, Fecioara n-a ezitat niciodată să se folosească de fraze din Apocalipsa lui Ioan în propriile mesaje! Este aşadar de netăgăduit că scrierea Sfântului Ioan atârnă greu în traistă şi veţi vedea că acest cuvânt, "traistă", are o importanţă covârşitoare, şi că Ioan nu-l foloseşte deloc întâmplător în scrierea sa.

Dumneavoastră şi cu mine suntem nişte privilegiaţi, pentru că avem toate şansele să devenim "spectatori activi" ai năruirii lumii vechi. Şi ca să înţelegeţi cum am ajuns la această concluzie cu atâta convingere, merită să încep mai întâi cu căderea Vaticanului, deoarece numai aproape către sfârşitul Apocalipsei ne arată Îngerul cheia (e vorba de 777) ce poate permite desluşirea celui mai mare delir al literaturii creştine. Şi să nu uitaţi că tot ceea ce m-a călăuzit spre această cheie e chiar misteriosul -777,7 care a apărut pe ecranul negru de pe Wall Street.

Din volumul în pregătire la Editura Philobia