Fructele de pădure româneşti. GALERIE FOTO

An dupa an, munţii României dau o producţie fabuloasă, pe care noi reuşim de fiecare dată să o ignorăm, doar ca să o cumpărăm din import reambalată. Fructele de pădure cresc sălbatice, cu miile de tone, pe versanţii însoriţi ai Carpaţilor. Ies din ţară pentru un preţ de nimic şi îi îmbogăţesc pe vest-europenii care ştiu cum să vânda marfă 100% naturală. Ei obţin profit foarte bun din afaceri cu zeci de ani vechime. În acest timp, noi rămânem culegători plătiţi mizerabil şi intermediari fără anvergură. Nu ne obligă nimeni să ignorăm o comoară naturală, care creşte fără pic de efort. Totuşi, asta se întâmplă.

Muntii Romaniei produc in fiecare an cantitati uriase de fructe de padure si de plante medicinale. Zmeura, mure, afine negre si rosii, coacaze, porumbe, macese, catina, muguri de brad, hribi si urechiuse... Natura sau Dumnezeu ne-au harazit cu o bogatie pentru care nu trebuie sa miscam un deget. Si din care am putea face sute de milioane de euro la export, daca le-am procesa si exporta cu valoare adaugata, sub forma de sucuri, siropuri si tot felul de bunatati - pe care le gasim azi in magazinele noastre - dar importate.

Insa Romania ce face cu cel mai ecologic produs pe care il primeste an, de an, de la natura, gratis, fara sa miste un deget? Il exporta pe mai nimic - drept materie prima. Strainii proceseaza importul romanesc, si il revand in toata Europa - inclusiv in Romania, la pret de delicatesa bio sau de lux.

Mii de tone de fructe nobile, din padurile romanesti, iau drumul strainatatii: Italia, Germania, Austria, Spania, Franta, Olanda sunt principalii clienti.

Anul trecut, de exemplu, din padurile administrate de Romsilva s-au colectat vreo 5.000 de tone de fructe de padure si plante medicinale - iar statul administreaza doar jumatate din codrii tarii. La un pret mediu, de 2.000 de euro tona, cifra de afaceri n-a fost mai mare de 10 milioane de euro. Iar aceasta suma pe care au incasat-o romanii pe comoara din padure e rusinoasa. O dovedeste un om de afaceri italian, care vinde zmeura, dar mai ales ciuperci culese din Romania, in mai toata Europa. Cat a facut el anul trecut cu fructe, dar mai ales cu ciuperci de padure, importate de pe la noi?10 milioane de euro. Exact cat a reusit sa castige intreaga Romanie intr-un an, de pe urma intregii flore spontane administrate de stat. Cum asa? E simplu: culegatorul de hribi si urechiuse castiga maximum 2 euro pe kilogramul predat. Exportatorul roman de materie prima dubleaza pretul, dar nu ia mai mult de 4 euro pe aceeasi cantitate, insa in Italia: surpriza - din aceasta fabrica - marfa romaneasca - dar cu eticheta de Italia, procesata sau doar ambalata, pleaca spre magazine cu 10 euro pe kilogram. Daca industria alimentara romana ar valorifica ea aceste delicatese - considerate lux pe piata Europeana -, sutele de milioane de euro, pe care le castiga an de an strainii din comoara noastra ar ramane in tara.

La fel si cu zmeura: neprocesata nu face decat 2 euro/kg, transformata in sucuri sau dulceturi, pretul ei sare de 10 euro pe kilogram. Afinele, la 3 euro ca materie bruta, sunt transformate de fabricantii straini in delicatese ce se vand cu succes la 15 euro un kilogram.

Anul acesta, istoria se repeta: nici un procesator roman nu pare interesat de cel mai ecologic produs care exista azi in Europa. Doar strainii au contractat bogatia din padurea romaneasca. Noi ne multumim cu afacerile la sosea: n-a inceput bine vara, ca in zonele de munte e plin de vanzatori ambulanti de zmeura. E de fapt o cacealma - sunt fructe de cultura - fiindca in padure, inca nu s-a copt mai nimic. Dar dupa modelul importatorilor de capsuni care isi posteaza pe DN1 precupetii mincinosi, afacerea functioneaza.

In Mures, productia a fost la jumatate - dar la 2.000 de euro tona de zmeura - strainii au cumparat TOT. In toata tara, piata fructelor de padure se ridica la cateva milioane de euro: cumparatori, exclusiv strainii. 3,50 lei, atat incaseaza pe un kilogram de la padurari. Ocolul silvic are la randul sau fie contract cu importatorii, fie cu intermediarii care cumpara marfa si o vand ei in strainataturi. La noi, nu proceseaza nimeni.

Si in timp ce omul de afaceri roman se multumeste cu statutul de intermediar, si castigul facil aferent profesiei, culegatorii trudesc pe mai nimic.

Strainii prestuiesc aceasta flora spontana pentru parfumul ei aparte. Aroma din padure e de 3 ori mai puternica decat cea a fructelor de cultura. Unde mai pui ca acestea nu stiu ce e ingrasamantul, nici pesticidele.

Sunt folosite si ca aroma in mancarea pentru bebelusi, la fabricarea de bomboane bio, in medicina, cosmetica sau in industria bauturilor rafinate - dar, in strainatate. La noi, nimeni nu stie sa adauge valoare acestor bunatati.

Pretul se regleaza pe piata Europei, in functie de recolta - ca la rosii: materie prima multa - pret mic, si invers. Romania concureaza cot la cot cu Ucraina si Polonia. Si fiindca, la afine, tiganii sunt platiti mai bine - padurarii pastreaza acest loc pentru mai tarziu - altfel, ar ramane zmeura ieftina neculeasa!

Pana si frunzele de afin sunt bune - la export - pentru ceai, recomandat mai ales diabeticilor.

Hribii sunt ciuperci foarte pretentioase. Sezonul poate dura si numai 2-3 zile. Sunt foarte cautate in tarile din vest, fiindca nimeni n-a reusit inca sa le creeze in sere atmosfera perfecta.

Uscate, congelate sau prelucrate, manatarcile sau urechiusele din Romania trebuie sa ajunga in supermarket cat mai repede.

Afacerea de familie italiana, cu flora spontana romaneasca, face profit inca din anii '90. Odata trecute prin mainile italiene, ciupercile romanesti capata valoare pe piata.

Desi, la noi, nu au cautare, in strainatate, ciupercile romanesti se bucura de cerere mare. Si cum nu rezista deloc pe raft, ele trebuie sa ajunga in timp record la client. Romanul nu da nici doi bani pe hribi sau, cum le spun taranii - manatarci, in schimb, la restaurant savureaza cu mare placere faimoasele porcini aduse tocmai din Italia. Care de fapt sunt aceeasi specie - de multe ori - culeasa chiar in Romania.

Per total, afacerea cu Romania aduce acestei firme o cifra de afaceri de 10 milioane de euro pe an. De ce nu suntem noi, romanii - in stare sa procesam comorile naturii si sa facem noi profit din ele - ramane un mister. Mai ales ca mare parte din flora spontana a Romaniei este certificata bio. Ne intoarcem cu buza umflata, la supermarket, sa cumparam preparate din fructe de padure - romanesti, dar... De import.

Si poate anul acesta s-o gandi si un procesator roman sa-si adapteze liniile de productie la flora spontana din muntii nostri. Ca sa nu mai exportam pe nimic materie prima, ci sa facem profit, din valoare adaugata - dupa model european. Pana atunci, suntem nevoiti sa ne multumim cu castiguri minime si sa ne lingem pe buze, cu gandul la delicii importate. Fara o retea de vanzare, raman la mana intermediarului, care le cumpara marfa pe 5 lei si ne-o vinde noua cu 20. Anul acesta recolta este foarte bogata - dar... se prapadeste. Pentru noi, e mult prea scumpa. Iar producatorii castiga atat de putin, incat nu acopera investitia plantatiilor de zmeura.

Anul acesta, afacerea cu zmeura s-a dovedit de-a dreptul paguboasa! Cererea e mare, cultivatorii si-au ingrijit gradinile toata primavara in speranta unui castig onest, dar, la capitolul vanzare, au fost de-a dreptul netalentati. In piete, cele mai frumoase tarabe au afisat preturi prohibitive. Si in timp ce noi platim pentru nobilele fructe de cultura cat pentru un kilogram de carne, taranii care le cresc, dau faliment.

Taranii ofteaza cu obida si povestesc ca unii au mai indraznit sa-si trimita nepotii la sosea, sa vanda productia la un pret mai bun, dar ca vanzatorii profesionisti -au pus stapanire pe zonele cu vad - mai ceva ca prostituatele si i-au luat la bataie.

Alta gradina de zmeura, aceeasi solutie: vanzarea en-gros, la pret de dumping:

Pe vremea comunista, statul colecta tot si platea la fel, fara tocmeala.

Si desi economia libera functioneaza de vreo 20 de ani, taranul roman inca n-a invatat sa intreprinda o afacere. Neamtul s-ar fi zbatut sa-si ia certificat bio si sa vanda preparatele in targurile de pe la oras. Insa romanul, tot cu dorul CAP-ului. Asadar, nici nu s-a lansat bine afacerea privata romaneasca din zmeura, ca se si duce de rapa.

Si in timp ce agricultorii se caznesc sa-si imbunatateasca profitul cu ceva ingrasaminte chimice, cumparatorul - la a 3-a mana, e inselat de-a binelea.

Avantaj - intermediarii, care ii jecmanesc pe producatori si pe cumparatori deopotriva. Aceeasi vanzare mincinoasa se practica si in piete. La Iasi, de pilda, zmeura aleasa se revarsa pe tarabe si imprastie parfum imbietor. Precupetii se bat cu pumnul in piept ca abia au cules-o, ba din propria gradina, ba de prin padurile de la Vatra Dornei - spun exact ce vrea sa auda clientul. Culmea, unii se lauda ca si-au inlocuit la Giurgiu productia de rosii cu butasi de zmeura. Ironia e ca nici unul dintre acesti pietari nu are certificat de producator de zmeura. Cine vine in piata cu noaptea in cap, ii poate observa pe adevaratii producatori: sunt moldovenii de peste Prut, sau ucrainenii de pe la Cernauti, vin cu zmeura frumos asezata in ladite albe, pe care le regasim apoi sub tejgheaua pretinsului agricultor de Iasi.

Doamna Marina locuieste in Republica Moldova la 15 kilometri de granita, si confirma. Face in fiecare zi cate 80 de kilometri dus - intors, ca sa vanda romanilor zmeura. Fara acte, vamesii o lasa sa aduca cel mult 10 kilograme. Si cum cantitatea permisa e... de persoana, o mai ajuta cunostintele cu acest import aproape contrabandist. Acest plan de afaceri e de-a dreptul rudimentar, presupune cheltuieli de transport cam mari si, totusi, moldovenii ies in profit. Cu cheltuieli de productie cu tot. Moldovenii reusesc s-o vanda intermediarilor - mai bine decat producatorii nostri din Ardeal, cu circa 10 lei - fiindca nu au concurenta in zona. Dincoace de Prut, moldovenii s-au lecuit deja de zmeura. Inginerii de la directia agricola povestesc ca motivul principal e investitia foarte mare: cam 10 mii de euro la hectar. Iar aceasta cultura, abia se amortizeaza in 3-4 ani. Ori romanul e dintr-o bucata: vrea profit ori rapid si facil, ori - deloc!

Calitatea intai e cumparata de magazinul ecologic, supermarket sau restaurant, calitatea a doua ajunge la piata - pentru gem de casa. Ce nu se vinde e imediat valorificat in siropuri sau ceaiuri. Omul a invatat ca nu e de ajuns sa produci - e extrem de important cum te prezinti in piata. Ca in orice business - ambalajul face pretul.

Reportaj difuzat de Protv în emisiunea "România, te iubesc!" din 1 iulie 2012