Analiştii Broker Cluj recomandă la cumpărare titlurile FP

Autor: Adrian Cojocar 19.07.2012

Analiştii firmei de intermediere Broker Cluj au emis recent o recomandare de "cumpărare" pe acţiunile Fondului Proprietatea cu o ţintă de preţ pentru următoarele 12 luni de 0,624 lei/titlu.

 

Preţul văzut de analiştii firmei de brokeraj este cu 30% mai ridicat decât nivelul la care titlurile Fondului Proprietatea (FP) se tranzacţionau pe parcursul şedinţei de ieri de la bursă, de 0,48 lei/unitate.

 

"Luând în considerare faptul că acţiunile Fondului Proprietatea sunt subevaluate din punct de vedere fundamental, cât şi eforturile conducerii fondului de a genera valoare acţionarilor, politica de dividend şi programul de răscumpărare de acţiuni, recomand la cumpărare aceste titluri pentru o perioadă de 6 - 12 luni", spune Andrei Rădulescu, analist la Broker Cluj. El atrage atenţia însă asupra faptului că pe termen scurt, de 3-6 luni, investitorii ar trebui să fie atenţi la riscurile care vin din zona macroeconomică globală şi internă, precum şi din mediul politic autohton.

 

Într-un scenariu negativ analistul Broker Cluj crede că acţiunile Fondului Proprietatea pot să coboare la 0,411 lei/unitate, preţ care reflectă doar valoarea participaţiilor listate ale FP.

 

Preţul ţintă de 0,624 lei/unitate pentru o acţiune Fondul Proprietatea a fost calculat pe baza unei medii care a rezultat din nouă scenarii de evaluare pe baza multiplilor de profit, multiplii de valoare contabilă şi de vânzări. În alte două scenarii au fost luate în calcul valoarea lichidităţilor fondului şi a participaţiilor listate, iar în ultimul scenariu valoarea activului net al FP la finalul lunii iunie.

 

Fondul şi-a majorat în primul semestru din acest an profitul net cu 5,6%, la 573,9 mil. lei (130,9 mil. euro), însă activul net al fondului a fost afectat puternic de insolvenţa Hidroelectrica, care a fost trecută cu valoarea zero în activ.

 

Titlurile Fondului Proprietatea au adus în acest an un randament mai ridicat decât media pieţei, după ce s-au apreciat cu peste 12% de la începutul anului, iar fondul a plătit către acţionari dividende în valoare de 530 milioane de lei (125 milioane de euro) din profitul anului precedent. Luând în calcul şi dividendele, câştigurile oferite în acest an de FP se ridică la 21%.