CJUE: Diplomaţii n-au imunitate faţă de angajaţii ambasadei care au atribuţii în afara autorităţii

Prin urmare, un astfel de angajat poate sesiza instanţele statului membru în care se află ambasada în cauză, a stabilit Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, care a fost sesizată de un tribunal german ce judecă procesul unui fost şofer al Ambasadei Algeriei la Berlin.

Mahamdia, care are dublă cetăţenie, algeriană şi germană, a lucrat pentru statul algerian în calitate de şofer în cadrul ambasadei acestuia din Berlin (Germania). Reclamantul contestă în faţa instanţelor gemane concedierea sa şi solicită acordarea de despăgubiri. Algeria susţine însă că beneficiază, în calitate de stat străin, de imunitate de jurisdicţie în Germania, recunoscută de dreptul internaţional, în temeiul căruia un stat nu poate fi supus jurisdicţiei unui alt stat. În plus, Algeria invocă clauza, cuprinsă în contractul de muncă pe care l-a încheiat cu domnul Mahamdia, potrivit căreia, în caz de litigiu, competenţa aparţine exclusiv instanţelor algeriene.

În acest context, Tribunalul Regional Superior pentru Litigii de Muncă Berlin-Brandenburg a solicitată Curţii de Justiţie de la Luxemburg să interpreteze Regulamentul 44/20011, care stabileşte, printre altele, norme privind competenţa judiciară în materia contractelor individuale de muncă. Aceste norme urmăresc să asigure o protecţie adecvată a lucrătorului în calitate de parte contractantă defavorizată. Astfel, atunci când angajatorul are domiciliul în afara teritoriului Uniunii Europene, lucrătorul îl poate acţiona în justiţie în faţa instanţelor din statul membru în care se află "unitatea" acestui angajator în care angajatul îşi desfăşoară activitatea.

Prin hotărârea pronunţată joi, Curtea de Justiţie răspunde că o ambasadă a unui stat terţ dintr-un stat membru constituie o "unitate" în sensul regulamentului în cadrul unui litigiu referitor la un contract de muncă, încheiat de această ambasadă în numele statului acreditant, dacă atribuţiile îndeplinite de lucrător nu se înscriu în sfera exercitării autorităţii publice.

Astfel, la fel ca orice altă entitate publică, ambasada poate deveni titulara unor drepturi şi obligaţii cu caracter civil. Aceasta este situaţia când ambasada încheie contracte de muncă cu persoane care nu îndeplinesc atribuţii care se înscriu în sfera exercitării autorităţii publice. În plus, o ambasadă poate fi asimilată unui centru al operaţiunilor care se manifestă în mod permanent către exterior. Pe de altă parte, o contestaţie din domeniul raporturilor de muncă, precum cea din speţă, prezintă o legătură suficientă cu funcţionarea ambasadei în ceea ce priveşte gestionarea personalului său.

În ceea ce priveşte imunitatea invocată de Algeria, Curtea precizează că această imunitate nu are o valoare absolută. Ea este în general recunoscută atunci când litigiul priveşte acte de suveranitate. În schimb, aceasta poate fi exclusă în cazul în care acţiunea în justiţie priveşte acte care nu se încadrează în sfera autorităţii publice.

Prin urmare, principiul de drept internaţional referitor la imunitatea de jurisdicţie a statelor nu se opune aplicării Regulamentului 44/2001 atunci când este vorba despre un litigiu care a luat naştere ca urmare a contestării de către lucrător a rezilierii contractului său de muncă, încheiat cu un stat, în privinţa căruia instanţa sesizată constată că atribuţiile îndeplinite de acest lucrător nu se înscriu în sfera exercitării autorităţii publice, explică CJUE.

În ceea ce priveşte clauza inclusă în contractul de muncă al domnului Mahamdia potrivit căreia, în caz de litigiu, competenţa aparţine exclusiv instanţelor algeriene, Curtea aminteşte că Regulamentul 44/2001 limitează posibilitatea derogării de la normele de competenţă pe care le stabileşte. Curtea precizează că o convenţie atributivă de competenţă încheiată înainte de naşterea litigiului nu poate împiedica lucrătorul să sesizeze instanţele competente potrivit normelor speciale din acest regulament în materia contractelor individuale de muncă. În caz contrar, obiectivul de a proteja lucrătorul, în calitate de parte contractantă defavorizată, nu ar fi atins.

Prin urmare, o convenţie atributivă de competenţă, încheiată anterior naşterii unui litigiu, poate numai să ofere lucrătorului posibilitatea de a sesiza, în afară de instanţele care sunt în mod normal competente în conformitate cu Regulamentul 44/2001, şi alte instanţe, inclusiv, dacă este cazul, cele din afara Uniunii.