Noul director al Yahoo! ar putea câştiga până la 100 de milioane de dolari în cinci ani

Autor: Marius Oncu 23.07.2012

Noul director general al Yahoo!, Marissa Mayer, ar putea primi un pachet salarial, format din salariu, acţiuni, prime şi bonusuri de fidelitate, de până la 100 de milioane de dolari pentru o perioadă de cinci ani, potrivit Wall Street Journal.

Mayer, care s-a alăturat Yahoo! după o carieră de 13 ani la grupul rival Google, va primi 5,4 milioane de dolari pentru a doua jumătate a acestui an şi câte 20 de milioane pe an pentru restul perioadei. Unele bonusuri sunt legate de obiective de performanţă, se arată într-un document transmis bursei din SUA.

Yahoo! speră ca Mayer să reuşească o revitalizare a operaţiunilor grupului. Deşi o comparaţie este dificilă, predecesorii actualului director, Scott Thompson şi Carol Bartz, au primit pachete salariale în valoare de 27 milioane de dolari, respectiv 44,6 milioane de dolari. Ambii directori au părăsit Yahoo! înaintea expirării contractului. Marius Oncu