Noi vrem autostrăzi!

Autor: Andreea Mioara Neferu 24.07.2012

"Noi vrem pământ!", scria în urmă cu peste 100 de ani poetul George Coşbuc. După cantitatea de comentarii şi dezbateri pe care articolele despre autostrăzi publicate pe site-ul Ziarului Financiar le generează, putem afirma că românii spun în anul 2012: "Noi vrem autostrăzi!".

În România există o adevărată "foame" de autostrăzi. Toată lumea discută şi este aproape obsedată de drumuri, parcă nimeni nu mai vrea nimic altceva. Nimeni nu mai vrea să fie în perioada comunistă, dar toată lumea se gândeşte la realizările lui Ceauşescu şi vrea proiecte mamut de infrastructură, fie că sunt ele autostrăzi, pasaje rutiere în oraş sau poduri peste Dunăre.

După ce săptămâna trecută circulaţia a fost deschisă pe autostrăzile Soarelui şi Bucureşti-Ploieşti, România a reuşit în sfârşit să treacă de pragul de 500 de kilometri de autostrăzi (dacă luăm în calcul şi tronsonul Cernavodă-Medgidia, care a fost deschis momentan doar la o bandă pe sens), un prag care însă tot ne situează la coada clasamentului european şi chiar regional.

"Isteria" autostrăzilor şi a şoferilor disperaţi că nu pot ajunge din punctul A în punctul B mai repede şi mai în siguranţă ne cuprinde mai ales în perioada concediilor, când teoretic visăm la relaxare şi nu ne dorim să pierdem timp preţios stând în trafic "bară la bară".

Primul weekend de după inaugurarea tronsoanelor Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa a demonstrat că problema mersului la mare "bară la bară" de sâmbătă dimineaţa şi de duminică seara nu s-a rezolvat încă. Mai mulţi cititori ai Ziarului Financiar au spus luni dimineaţă că au făcut chiar şi 5-6 ore din staţiuni precum Neptun sau Eforie până în Capitală. Principalele probleme au fost între staţiuni şi nodul rutier de la Agigea, de la intrarea pe autostrada Soarelui, precum şi pe tronsonul Cernavodă-Medgidia, unde se circulă la o bandă pe sens.

Datele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România arată că traficul a crescut cu peste 7% după deschiderea autostrăzii Soarelui comparativ cu aceeaşi perioadă a săptămânii anterioare. Astfel, prin staţia de taxare de la Feteşti (practic, cea mai reprezentativă modalitate prin care se poate măsura traficul pe autostrada Soarelui) au trecut de joi până duminică (19-22 iulie) aproape 100.000 de maşini, în timp ce în urmă cu o săptămână (12-15 iulie) numărul de vehicule ce au trecut prin această staţie de taxare era de puţin peste 93.000.

O situaţie oarecum diferită era pe autostrada Bucureşti-Ploieşti la finalul săptămânii trecute. Nu toţi bucureştenii care au fost la munte în acest weekend au renunţat la drumul tradiţional, DN 1, în favoarea noii autostrăzii. Duminică seară, la ora 19, la sensul giratoriu de la intrarea de pe autostradă pe centura Capitalei, aproximativ 15-20 de maşini aşteptau în linie să intre pe centură, astfel că se circula lejer. Sensul de mers Ploieşti-Bucureşti era mai circulat, însă faptul că încă există restricţii de viteză de până în 100 kilometri/h (şi poate şi prezenţa radarelor) nu i-a determinat pe bucureşteni să ia cu asalt autostrada. Cel mai probabil, utilitatea acestei autostrăzi se va vedea după ce vor fi ridicate restricţiile de viteză şi mai ales când se va face legătura şi cu Braşovul printr-o autostradă continuă.

După intrarea în Uniunea Europeană, tot mai mulţi români au luat "calea Vestului", mergând în concedii în ţări europene. Iar acest lucru i-a îndârjit şi mai tare în privinţa autostrăzilor, pentru că românii şi-au dat seama din ce în ce mai mult de utilitatea lor, nu numai din perspectiva timpului de parcurs, ci şi a siguranţei.

"Noi vrem autostrăzi!" Până când România va fi traversată de la nord la sud şi de la est la vest de măcar două autostrăzi - adică probabil în 2030 - acesta va fi subiectul favorit de conversaţie al românilor. Apoi va intra în cotidian. Să vedem şi cu ce preţ, pentru că la costurile actuale de 10 milioane de euro pe kilometru, încă 2.000 de km de autostradă faţă de cei aproape 500 din prezent - dacă se pun la socoteală şi centurile ocolitoare - vom avea de rambursat zeci de ani pentru această normalitate.