Iubitele lui Hitler şi Mussolini într-un film românesc de excepţie/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 27.07.2012

Despre banalitatea răului

Joi, 19 iulie a.c., Cinemateca Union (Sala Paul Călinescu, Str. Ion Câmpineanu nr. 21) a prezentat două filme de ficţiune remarcabile, cu poveşti şi personaje strâns legate de al Doilea Război Mondial, semnate de regizorul român Radu Gabrea. Prima producţie abordează progromul de la Iaşi, un subiect în continuare controversat, în timp ce a doua, proiectată pentru prima dată într-o sală de cinema, le are ca personaje principale pe iubitele lui Benito Mussolini şi Adolf Hitler. Cineastul Radu Gabrea a fost prezent la proiecţia de la ora 20 de la Cinemateca Union, unde portretul-omagiu Radu Gabrea se va încheia pe 26 iulie. Iată şi sinopsisurile celor pelicule:

Călătoria lui Gruber

Pe 22 iunie 1941, Germania şi România atacă Uniunea Sovietică. Câteva zile mai târziu, Curzio Malaparte, scriitorul italian care va scrie, în anul 1944, romanul "Kaputt", pe atunci corespondent de război pentru "Corriere della Sera", ajunge la Iaşi, în nordul Moldovei, pe drumul său către front. Malaparte suferă de o alergie severă şi unica sa posibilitate de a se vindeca este să găsească un medic evreu ce studiase la Florenţa, pe numele său Josef Gruber. Dar toate încercările sale de a-l găsi nu au succes. În timp ce-l caută, descoperă că, doar cu câteva zile înainte de sosirea lui în oraş, avusese loc un pogrom, că un mare număr de cetăţeni de origine evreiască din Iaşi fuseseră fie omorâţi în curtea Chesturii, fie evacuaţi cu trenul către o destinaţie incertă şi că doctorul Gruber ar putea fi printre ei. Pentru a-l găsi pe acesta, Malaparte, ajutat de Guido Sartori, consulul italian de la Iaşi, încearcă să obţină un mandat oficial de aducere pentru doctorul Josef Gruber....

Conferinţă la nivel înalt

Filmul povesteşte despre o întâlnire imaginară a două personaje reale: ele sunt Clara Petacci, iubita lui Mussolini, şi Eva Braun, iubita lui Hitler (foto 1). În realitate, amândouă au sfârşit rău: Eva Braun s-a sinucis, împreună cu Hitler, în bunker la Berlin, pe 30 aprilie 1945, iar Clara Petacci, împreună cu Mussolini, a fost împuşcată de partizanii comunişti italieni în 1943. Prinse şi ele în jocul "marilor bărbaţi", cele două femei transformă întâlnirea fictivă, fără voia lor, într-un prilej de analiză a raportului dintre eroism şi putere, într-o reflecţie asupra "banalităţii răului". Şi, dacă în acest film lucrurile, stările şi personajele se schimbă ca într-un caleidoscop, schimbarea, în nelimitata ei varietate, este tot un joc: jocul periculos al puterii.

Versul eminescian călătoreşte în America

Pentru cel de-al doilea an consecutiv, ICR New York a prezentat publicului românesc din Statele Unite recitalul extraordinar EMINESCU avându-i ca protagonişti (foto 2) pe Ion Caramitru, acompaniat de clarinetistul Aurelian-Octav Popa. În 2012 EMINESCU a prilejuit, în premieră, întâlnirea celor doi mari artişti cu comunităţile româneşti de pe Coasta de Vest a SUA. Seria de reprezentaţii desfăşurate între 5 şi 15 iulie în Easton (Connecticut), New York, Chicago, Los Angeles şi Hayward (San Francisco Bay Area) a provocat reacţii entuziaste în rândul spectatorilor, prezenţi în număr impresionant la cele cinci evenimente. Faţă de anul trecut, recitalul a fost îmbogăţit cu noi fragmente din poezia eminesciană. Recitalul EMINESCU, creat de Ion Caramitru, oferă publicului ocazia să redescopere poezia eminesciană printr-un dialog dinamic, în contrapunct, al fragmentelor poetice cu notele filosofice, aşa cum apar în manuscrisele de tinereţe ale lui Mihai Eminescu. Momentele de virtuozitate actoricească sunt completate de fine intervenţii muzicale ale clarinetistului Aurelian-Octav Popa. Turneul EMINESCU în Statele Unite este organizat în 2012 de Institutul Cultural Român din New York în colaborare cu Biserica Ortodoxă Sfântul Dimitrie Easton (Connecticut), Romanian Cultural Exchange Chicago, Consulatul General al României la Chicago, Centrul de Studii Europene şi Eurasiatice-UCLA, Consulatul General al României la Los Angeles, Biserica Ortodoxă Învierea Domnului, Hayward, California. Turneul a fost posibil cu sprijinul deosebit al doamnei Mica Ertegun. Mulţumiri speciale doamnei Oana Leonte. În aceeaşi perioadă s-a desfăşurat la Mogoşoaia (Palatele Brâncoveneşti) cea de-a patra ediţie a Academiei Itinerantă Andrei Şerban, program-cadru al Institutului Cultural Român, iniţiat şi coordonat de ICR New York, în colaborare cu Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava" al Teatrului Naţional din Bucureşti şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, cu sprijinul MARA Society.

Premieră aniversară la Unteatru

Compania UNTEATRU împlineşte doi ani de existenţă şi consemnează 8 premiere producţii proprii, 11 spectacole găzduite, 60 de artişti în peste 100 de reprezentaţii. Cu prilejul acestei aniversări, Unteatru lansează în stagiunea estivală o nouă premieră: miercuri 25 iulie, a avut locpremiera spectacolului "Ce zile frumoase!" (foto 3) de Samuel Beckett. Este vorba despre un eseu teatral despre trecerea timpului şi efectul pe care aceasta îl are asupra condiţiei umane. O femeie, Winnie, se scufundă încet într-o movilă de pământ sub un soare nimicitor. Alături, liber să se mişte, se află Willie, soţul ei.Se aude o sonerie. Winnie se trezeşte. Începe o nouă zi. O zi ca oricare alta căreia trebuie să-i supravieţuiasă. Va reuşi? Spectacolul îi are ca protagonişti pe Sabrina Iaşchevici şi Ionuţ Vişan. Scenografie este semnată de Valentin Vârlan, iar regia îi apăarţine Sânzianei Stoican.

Tabăra Love Bulding, sau Spitalul amorului

Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol vor deveni pentru prima oară colegi de platou şi producători într-un lungmetraj independent. "Love Building" este cel mai ambiţios proiect al şcolii Actoriedefilm.ro, fondată de cei trei actori care şi-au dorit să aducă pe marile ecrane din România un tip de cinema efervescent, proaspăt, liber de orice fel de constrângere conceptuală. "Love Building este o producţie independentă, care demonstrează că astăzi, în România, producţia de film poate exista şi în afara sistemului, în condiţiile în care oamenii din spatele proiectului au o pasiune nebună pentru ceea ce fac. Lucru care se aplică perfect filmului nostru.", spun cei trei actori. "Love Building" este o comedie dramatică, al cărei subiect le permite tuturor actorilor să experimenteze stări, trăiri, situaţii atât comice, cât şi dramatice, paleta de joc fiind una extrem de variată. Distribuţia filmului este alcătuită din cei 30 de absolvenţi ai celei de-a cincea generaţii a şcolii de actorie, alături de Bucur, Boguţă şi Papadopol. Aceştia vor da viaţă unei poveşti care se construieşte pe durata unei săptămâni, într-o tabără, numită "Love Building", al cărei scop este să "repare" relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic. Reconstruirea (în cazul în care este posibilă) poveştilor de dragoste dintre participanţi trece printr-o serie de teme şi exerciţii, date de cei trei pshihoterapeuţi şi traineri ai taberei, interpretaţi de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă. Cu mult umor, dar şi cu o abordare destul de directă şi chiar crudă pe alocuri asupra relaţiilor de cuplu, tabăra Love Building încearcă să demonstreze că se poate ajunge la "şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi". Dacă au trăit împreună, sau separat, asta este o altă discuţie… Filmările pentru Love Building (foto 4) au demarat pe 23 iulie şi vor avea loc în Balotesti, la complexul turistic Laguna Verde. Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol se vor reîntâlni în faţa camerei de filmare după 12 ani.

Vara Cristalelor

Colecţionarii de eşantioane minerale şi amatorii de bijuterii unicat confecţionate din pietre preţioase şi semipreţioase sunt aşteptaţi, din data de 27 iulie, la Muzeul Naţional de Geologie unde se deschide expoziţia cu vânzare de bijuterii şi cristale "Vara Cristalelor" (foto 5).

Expoziţia este amenajată în curtea Muzeului Naţional de Geologie şi poate fi vizitată până pe data de 5 august 2012, în intervalul orar 10.00 - 19.00. Preţul unui bilet este de 4 lei.

Marea artă pentru cei mici

Asociaţia Galeria Nouă în parteneriat cu MNAC organizează în perioada august-octombrie 2012 proiectul "Să înţelegem artă contemporană - ateliere pentru copii" (foto 6), adresat copiilor între 8-14 ani care vor să cunoască mai multe despre artă actuală, să se familiarizeze cu aceasta şi să exploreze cunoştinţele acumulate în mici proiecte practice. Acest modul de iniţiere are 10 şedinţe iar participarea este gratuită. Proiectul e concentrat pe două aspecte: primul - de informare şi dezbatere cu copiii a diferitelor teme abordate de artiştii contemporani; cel de-al doilea, practic, în care copii vor avea posibilitatea (cu materialele puse la dispoziţie de organizatori) să imagineze, deseneze, schiţeze o variantă a subiectului abordat. Primul atelier va fi o introducere despre cum artă se schimbă şi evoluează odată cu timpul. Celelalte întâlniri vor prezenţa teme abordate de artiştii români şi internaţionali din ultimele decenii dar şi informaţii despre diferite medii de expresie. Proiectul va fi compus din 10 întâlniri şi ateliere de lucru, ce conţin prezentări dinamice adaptate copiilor, continuate cu teme practice, instructive şi amuzante. Fiecare întâlnire este compusă din 1 oră de prezentare/ introducere în artă contemporană, urmată de aproximativ 2 ore (în funcţie de temă) de aplicaţii practice. Atelierele sunt gratuite şi vor avea loc la MNAC, după cum urmează: în perioadă vacanţei întâlnirile vor avea loc în zilele de 15, 17, 24, 29, 31 august iar după începerea şcolii în zilele de 8,15, 22, 29 septembrie şi pe 6 octombrie, de la 11h00. Fiecare întâlnire durează între 2 şi 3 ore.

Clujenii - un mare succes la Budapesta

Expoziţia "Călători europeni - arta clujeană contemporană" (foto 7), deschis între 19 aprilie - 8 iulie 2012 la Galeria de artă contemporană Műcsarnok cu sprijinul ICR Budapesta, după o prelungire a perioadei de deschidere, s-a încheiat cu un record de 15.276 de vizitatori. Expoziţia a fost găzduită de Galeria Műcsarnok pe o suprafaţă de circa 1000 de mp, a prezentat operele a 32 de artişti şi a 17 instituţii clujene din domeniul artei contemporane româneşti printre care magazinul cultural Idea.artĂsociety, publicaţia online Version, fundaţiile de artă contemporană Tranzit House, Fabrica de Pensule, Bazis contemporary art platform, D Media şi Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca. Arta clujeană contemporană se bucură de mulţi ani de un important interes internaţional. După 2000 şi-a făcut apariţia un nou stil de pictură figurativă, denumit "şcoală clujeană". Tot în această perioadă apar instituţii culturale de sine stătătoare care găzduiesc ateliere de creaţie şi centre culturale independente, precum Fabrica de pensule, a cărei activitate s-a făcut cunoscută în toată Europa. Din ce în ce mai mulţi artişti clujeni expun în locaţii internaţionale de renume. Proiectul "Călători europeni - arta clujeană contemporană", realizat cu sprijinul ICR Budapesta, şi-a propus prezentarea unei "felii" a artei clujene contemporane, motivând astfel importanţa "şcolii clujene" în prezent, în contextul noilor tendinţe artistice internaţionale. Artiştii deja consacraţi pe plan internaţional, a căror valoare a fost susţinută şi de lucrările expuse ce aparţin din colecţii occidentale şi care reprezintă "şcoala clujeană" la expoziţia Călători în Europa au fost: Marius Bercea, Zsolt Berszán, István Betuker, Mihuţ Boşcu, Răzvan Botiş, Mircea Cantor, Radu Comşa, Csaba Csiki, Duo van der Mixt, Oana Fărcaş, Adrian Ghenie, Simon Cantemir Hauşi, Mihai Iepure Gorski, István László, Victor Man & Anna-Bella Papp, Szilárd Miklós, Dénes Miklósi, Alex Mirutziu, Nita Mocanu, Ciprian Mureşan, Cristian Opriş, Cristi Pogăcean, Victor Răcătău, Cristian Rusu, Şerban Savu, Leonardo Silaghi, Mircea Suciu, Péter Szabó, Sergiu Toma, Gabriela Vanga, Szabolcs Veres.