Symmetrica deschide a doua fabrică de anul acesta şi ajunge la investiţii de 18,5 mil. euro

Autor: Andreea Mioara Neferu 25.07.2012

Producătorul sucevean de pavele, borduri şi rigole Symmetrica, deţinut de Florentina-Mihaela Stanciu şi Florin-Cristinel Stanciu, a inaugurat o nouă fabrică în localitatea Şintereag, la 25 de kilometri distanţă de Bistriţa, în urma unei investiţii de 2 milioane de euro.

"Construcţia noii fabrici Symmetrica face parte din planul strategic de consolidare a poziţiei companiei pe piaţa de pavele şi borduri vibropresate. Prin inaugurarea unităţii din apropiere de Bistriţa am ajuns să acoperim aproape toate zonele cu potenţial mare de dezvoltare din România", a declarat Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica.

Aceasta este cea de-a doua fabrică pe care compania o inaugurează anul acesta, după ce la finalul lunii martie a mai finalizat o unitate de producţie în judeţul Braşov, în urma unei investiţii de 2,1 milioane de euro. Symmetrica are în prezent cinci fabrici pe piaţa locală, în care a investit circa 18,5 milioane de euro.

Noua unitate de producţie de la Şintereag are o capacitate de producţie de 2.000 de metri pătraţi de pavele şi borduri pe zi, compania ajungând astfel, în total, la o capacitate de producţie zilnică de 11.500 de metri pătraţi de produse.

"Investiţia de 2 milioane de euro în această fabrică a provenit, în proporţie de 30%, din fonduri proprii, restul fiind asigurat de credite bancare", a mai spus Bobu. Fabrica inaugurată recent va avea 16 angajaţi, ce vor lucra în activitatea de producţie, contabilitate, livrare şi mentenanţă.

Compania a avut afaceri de 13,5 milioane de euro anul trecut şi mizează anul acesta pe un business de 16,2 milioane de euro.

Fabrica de lângă Bistriţa a fost construită pentru a deservi zonele de nord-vest şi centru ale ţării, mai precis judeţele Bistriţa, Maramureş, Satu-Mare, Cluj, Mureş, Sălaj şi Bihor.

"Locul amplasării celei de-a cincea fabrici Symmetrica nu a fost ales întâmplător. Avantajele acestei locaţii sunt multiple, printre acestea numărându-se poziţionarea în apropierea furnizorilor de materie primă, acces facil la rute de desfacere şi, nu în ultimul rând, o largă piaţă de desfacere", a afirmat Bobu. El a precizat că Symmetrica mizează pe nevoia autorităţilor locale de a reface partea carosabilă şi pietonală din oraşele şi comunele din regiune, pe cererea firmelor de construcţii pentru investiţiile în mediul privat, dar şi pe interesul persoanelor fizice.

Noua fabrică a Symmetrica este amplasată pe un teren de 20.000 de metri pătraţi, suprafaţă pe care a fost construită o hală de producţie de 1.500 de metri pătraţi, alături de silozuri pentru ciment, depozite de agregate, un spaţiu de depozitare, spaţii administrative şi un showroom.

Piaţa locală de pavele şi borduri a reuşit să crească anul trecut uşor în volum, de la 12 milioane de metri pătraţi în 2010 la aproape 12,5 milioane de metri pătraţi în 2011. În valoare, piaţa de profil a stagnat însă la circa 70 de milioane de euro, potrivit estimărilor Symmetrica. Compania prognozează că piaţa va avansa cu cel puţin 5% în 2012, până la o valoare de 73,5 milioane de euro şi un volum de 13 milioane de metri pătraţi.

Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat de-a lungul timpului pavele şi borduri se numără stadionul bucureştean Arena Naţional, magazinele Carrefour, Lidl şi Penny, dar şi parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei. Circa 70-80% din vânzările companiei se îndreaptă, direct sau indirect, către proiecte de stat, în timp ce restul vânzărilor merg în proiecte private, potrivit unor informaţii anterioare oferite de Symmetrica, companie cu 245 de angajaţi.

Sucevenii de la Symmetrica au plusat pe timp de criză, deschizând în ultimii doi-trei ani patru din cele cinci fabrici pe care de controlează. În afară de fabrica de lângă Bistriţa, compania mai are unităţi de producţie la Vereşti, judeţul Suceava (inaugurată în 1999), Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), Bolintin Deal, judeţul Giurgiu (2011), Prejmer, judeţul Braşov (2012)

Pe piaţa locală, Symmetrica concurează cu jucători precum Elis Pavaje din Alba.