Metoda preferată de promovare a retailerilor: Kaufland distribuie peste 10 milioane de cataloage pe lună

Autor: Andreea Mindrila 30.07.2012

Reţeaua de hipermarketuri cu politică de discount Kaufland a tipărit şi distribuit în primul trimestru din acest an peste 40 de milioane de cataloage, numărul acestora crescând constant odată cu expansiunea reţelei.

Germanii au fost anul trecut cel mai mare retailer de pe piaţa locală, cifra de afaceri înregistrată de companie fiind de 1,35 miliarde de euro, cu peste 20% mai mari decât în 2010, potrivit estimărilor ZF. Anul trecut retailerul deţinea 71 de unităţi, însă în acest an, în pofida contextului economic dificil, compania a continuat expansiunea reţelei de magazine cu înca patru unităţi.

Tirajele cataloagelor tipărite şi distribuite de retaileri sunt influenţate în mod direct de dezvoltarea business-ului şi implicit a reţelei de magazine.

Astfel, extinderea reţelei de magazine a companiei, parte a grupului Lidl - Schwartz din care face parte alături de Lidl, a condus şi la creşterea numărului de cataloage distribuite pe apariţie. Dacă în primul trimestru al anului trecut Kaufland a tipărit şi a distribuit 33.595.900 exemplare, în primele trei luni ale acestui an retailerul a avut un tiraj brut de 40.495.500 de bucăţi, potrivit datelor oferite de companie Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT).

Acest lucru înseamnă o majorare de 20% a tirajului brut al cataloagelor distribuite de Kaufland, creştere susţinută de dezvoltarea business-ului companiei.

Media săptămânală de cataloage distribuite de către retailer a fost în perioada ianuarie – martie 2012 de 3.115.038 bucăţi, în urcare faţă de finele anului trecut, când în ultimele trei luni retailerul a distribuit în medie 3.014.214 cataloage pe săptămână, potrivit informaţiilor de pe site-ul BRAT .

Catalogul Kaufland are o frecvenţă săptămănală şi se distribuie gratuit la nivel naţional, în zonele acoperite de magazinele reţelei.

Lanţurile internaţionale de magazine, precum Metro, Carrefour, Kaufland sau Real mizează foarte mult pe marketingul direct, reprezentat de distribuţia cataloagelor promoţionale pentru atragerea clienţilor. Aceştia se orientează mai puţin  spre publicitatea la TV, aleasă pentru promovare în principal de producătorii de bunuri de larg consum, bănci sau producătorii şi distribuitorii de maşini.

Piaţa materialelor publicitare este estimată la 45-50 de milioane de euro. Hipermarketurile sunt cei mai agresivi retaileri în promovare, având bugete anuale de peste un milion de euro pentru tipărirea şi distribuţia revistelor cu produse.