Lady Gaga şi Red Hot Chili Peppers vor aduce în luna august 5.000 de turişti în România

Autor: Corina Mirea 01.08.2012

Artista Lady Gaga şi formaţia Red Hot Chili Peppers vor atrage în această lună la Bu­cureşti 5.000 de turişti străini, mai mulţi decât va aduce meciul amical dintre echipele de fotbal Dinamo şi FC Barcelona, spun consultanţii în turism.

"Mă aştept ca cele două concerte din această lună să inducă o cerere suplimentară în piaţa hotelieră din Bucureşti de circa 5.000 de oaspeţi şi aproximativ 8.750 de nopţi de cazare, de care se vor bucura în spe­cial hotelurile poziţionate în segmentul de mijloc al pieţei de hoteluri", spune Sorin Io­nescu, proprietarul firmei de consultanţă în turism de pe plan local Fivestar Hospitality.

Potrivit acestuia, chiar dacă până acum pe Arena Naţională încă nu au avut loc concerte de mare anvergură, cele două eveni­mente anunţate pentru luna august vor creşte interesul atât al românilor, dar şi al fanilor din străinătate ale căror oraşe din regiune nu au fost incluse în turnee. Deşi iniţial concertul susţinut de Lady Gaga a fost anunţat că se va desfăşura pe Arena Naţională, pe data de 16 august, acesta a fost relocat în Piaţa Constituţiei, unde bilete rămase disponibile la trei categorii au preţuri, cuprinse între 70 şi 345 de lei. Potrivit lui Ionescu, această relocare nu ar trebui să aibă un impact important asupra numărului de turişti sau români care vor participa la concert.

În ceea ce priveşte potenţialul turistic al meciului de fotbal amical dintre echipa Dinamo Bucureşti şi FC Barcelona, care se va ţine pe Arena Naţională pe data de 11 august, acesta spune că este puţin probabil ca turiştii să vină în număr mai mare în România pentru a vedea partida de fotbal faţă de concertele susţinute de Lady Gaga (pe 16 august) şi Red Hot Chilli Peppers (care va avea loc tot pe Arena Naţională, pe data de 31 august). La concertul americanilor de la Red Hot Chili Peppers, biletele pentru gazon, inclusiv pentru Gold Circle, au fost epuizate, iar preţul unui bilet la categoriile disponibile în prezent variază între 155 de lei şi 495 de lei.

"Nu cred că un meci cu Barcelona, fie el şi amical ar putea să aibă un impact comparabil cu cel al concertelor de prima clasă în ceea ce priveşte oaspeţii străini. El poate avea un impact pentru suporterii Dinamo din ţară, însă de această cerere se vor bucura hotelurile poziţionate în segmentul economic, rudele şi prietenii", adaugă Sorin Ionescu.

Cu toate astea, unii reprezentanţi ai hotelurilor din Capitală suţin faptul că, deşi este posibil ca interesul turiştilor pentru acest oraş să crească datorită evenimentelor din luna august, cererea încă nu se resimte pe piaţa hotelieră.

"Este foarte posibil ca aceste concerte să atragă turişti, însă, din punctul de vedere al proprietarului a două hoteluri în Capitală, nu pot spune că am simţit o cerere mare în acest sens. Chiar şi din punctul de vedere al unui hotel pe acest target nu cred că va exista o creştere a capacităţii din motivul acesta. Oamenii vin strict pentru a se distra, nu pentru a investi bani în cazare", precizează Ana Maria Moanţă, directorul de marketing al companiei Marshal Turism.

Printre evenimentele importante anunţate în Bucureşti în această lună se mai numără concertul formaţiei de rock alternativ Placebo, care se va desfăşura pe data de 6 august, pe stadionul Iolanda Balaş Soter. Preţul unui bilet la gazonul B este de 95 de lei, în timp ce un bilet la gazonul A costă 125 de lei, iar la tribună 145 de lei, potrivit iconcert.ro

Odată cu începerea amicalului dintre echipa de fotbal Dinamo Bucureşti şi FC Barcelona, pe Domeniul Stirbey din Buftea va avea loc cea de-a doua ediţie a festivalului de muzică Summer Well, care va dura două zile. Preţul unui abonament pentru accesul la acest festival este de 129 de lei.