Raul Ciurtin a transferat 11% din Albalact către un off-shore din Cipru pentru 1,53 mil. euro

Autor: Andrei Chirileasa 06.08.2012

Raul Ciurtin, preşedintele şi directorul general al producătorului de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ) a transferat luni pachetul de 11% pe care-l deţinea în companie către firma Crisware Holdings Limited, înregistrată în Cipru, potrivit unor raportări transmise bursei.

Tranzacţia s-a realizat la un preţ de 0,1 lei/acţiune, cu 17% sub cotaţia de pe bursă, fiind posibil ca transferul să fie o simplă reaşezare de poziţii. De altfel, firma din Cipru a fost raportată ca şi persoană iniţiată, ceea ce înseamnă că ar putea fi controlată de persoane din conducerea Albalact. Crisware Holdings a fost înfiinţată în aprilie 2012.

Valoarea tranzacţiei a fost de 7,1 mil. lei (1,53 mil. euro) şi evaluează compania la 14 mil. euro. Este greu de crezut că şeful Albalact ar fi acceptat să vândă la acest preţ după ce la începutul lui 2010 a avut oferte pe masă la un preţ de patru ori mai mare.

Raul Ciurtin nu a putut fi contactat pentru comentarii până la ora publicării ştirii.

Tranzacţia vine la doar câteva zile după ce săptămna trecută şefului Albalact, Lorena Beatrice Ciurtin, a vândut 1,5% din companie pentru 1,24 mil. lei, numele cumpărătorului nefiind făcut public. Tranzacţia s-a derulat la un preţ de 1,24 lei/acţiune.

În ultimii ani, Albalact a investit masiv în producţie dar şi în promovare, reuşind să-şi crească afacerile şi cota de piaţă. Cu toate astea, acţiunile au scăzut în continuu, atingând noi minime în ultimele luni.

Petru Ciurtin, tatăl lui Raul Ciurtin, mai deţine circa 32% din acţiuni, iar fondul de investiţii RC2 are un pachet de 25,4%.